Mi-am promis că aceasta va fi o postare scurtă, pentru că Fiica abordează un subiect despre care îmi este dificil să scriu. Este o carte pe care am citit-o cu teamă și cu vină; vină pentru că țineam în mână o carte ce ascunde probabil una dintre cele mai nefirești și mai detestabile pasiuni umane. Aceleași sentimente le-am mai avut doar atunci când am citit Lolita, o altă carte pe care am ales-o mai mult din curiozitatea de a înțelege cărui fapt se datorează toată vraja din jurul acesteia.
Pe scurt, Fiica este despre teroarea abuzurilor sexuale suferite de copii. Autoarea spune povestea Mariei care la vârsta de cinci ani a fost molestată de tatăl său biologic. Mai mult decât atât, din pasajele în care sunt prezentate amintirile Silviei, mama Mariei, se înțelege faptul că aceasta a intuit întreaga situație, refuzând să accepte adevărul. Este imposibil de imaginat cât de distrus poate fi un copil atunci când persoanele care ar trebui să îl apere de orice rău din exerior devin chiar atacatorul și martorul atacului.
Nici cartea nu își propune să ne prezinte foarte clar ceea ce gândește Maria, însă autoarea aduce povestea într-un punct în care “istoria se repetă”. După ce Silvia pare să își înțeleagă greșeala, când Maria are treisprezece ani, este pusă din nou în situația în care trebuie să își asume rolul de protector al fiicei.
Este o lectură traumatizantă pentru cei care nu pot citi totul cu o anumită detașare și nu este o carte pe care aș recomand-o oricui. Totuși, consider că ea este scrisă impecabil și merită să fie citită.
P.S: Nu am citit niciodată o descriere mai deplasată a unei cărți decât cea de pe coperta acesteia: Fiica descrie relația ambiguă dintre o mamă și fiica ei, atunci când se luptă pentru favorurile sexuale ale aceluiași bărbat. Chiar și dacă o citești cu superficialitate, este imposibil ca acesta să ți se pară cel mai important lucru de spus despre această carte.
