I judge books by their covers #asasunteu
Remus Boldea ne arată câtă viață se ascunde în spatele unor existențe aparent banale. Cât de multe lucruri trăim și cât de intens o facem, cu toate că la finalul zilei fiecare dintre noi ar putea să jure că viața lui este cea mai plictisitoare din lume.
Ferenike este un roman autobiografic. Urmărim povestea Doinei Ruști, din primii ani de viață, până în anul 1968, când are loc moartea tatălui, un adevărat cutremur emoțional care îi împarte autoarei iremediabil viața în înainte și după. Un roman strălucitor,
Doi frați din Timișoara se hotărâsc să închirieze un velier și să plece în prima lor aventură pe mare. Scapă ei de corupție și violență? Dar de iubire? Este vorba despre multe căutări în acest roman, despre ce înseamnă siguranța și despre cum ajungem să ne dorim mereu ceea ce ne lipsește.
Cei trei protagoniști sunt din Timișoara, au în jur de treizeci de ani și, deși sunt suficient de înstăriți pentru a trăi în confort, cu toții se confruntă cu senzația neîmplinirii și a singurătății. Beatris Serediuc vine cu un fel de literatură incisivă și acidă. Parcă se joacă atunci când scrie și nu se teme de cuvinte care mușcă și zgârâie.
O poveste de dragoste trăită ca un fel de revoluție personală, desfășurată pe fundalul frământărilor politice din vara lui 2012. Fie că ne place sau nu, iubirea și familia se pot transforma foarte ușor în refugii toxice și bolnave.
Într-un astfel de joc, ar fi aproape naiv să ne gândim că cineva ar avea șanse la fericire.
Rodica Ojog-Brașoveanu nu a început să scrie din nefericire, ci dintr-un infinit talent și multă iubire. O dansatoare la pix, pe care scrisul o bucură și o împlinește. Totuși, în ciuda unei vieți care a părut mereu trăită cu o inconștiență adolescentină, în Rodica a existat mereu un adult atent și vigilent la toată nedreptatea și răul din jur.
Oamenii par să aleagă întotdeauna calea auto-distrugerii. Suntem fragili și plini de conflicte. Ne refugiem în noi și uităm să mai privim în afară. Privim afară și uităm de ceea ce este înăuntru. Nu ne găsim locul. Ne dăm totuși seama de momentul în care l-am avut și l-am pierdut.
Scriitorii sunt în slujba cititorului, supuși voinței și puterii lor de consum. Ei nu mai au o altă viață, nu se mai privesc altfel decât ca pe niște umili servitori ai cititorilor. În acest nou univers, pentru un scriitor, a nu fi citit de public înseamnă moarte.
Avem de-a face în acest roman cu o femeie care a avut întotdeauna de ales între două drumuri: carieră sau copii, căsnicie sau prietenie. Tragedia apare în momentul în care realizezi că durerea nu este o parte din drumul ales, ci zace în tine, astfel că, pe orice cale pornești, ea rămâne prezentă în viața ta.
La parterul paradisului m-am simțit citind această carte. Un paradis în care iubirea este matură, puternică, statornică și sigură. O iubire în care oamenii pot trăi despreună și totuși să își fie ancore. O iubire care nu te scutește de durere și singurătate, pentru că nu poate promite fericirea