Unul dintre lucrurile pe care mi le-am propus în anul 2022 a fost să cunosc cât mai mulți autori români.
Un lucru pe care nu mi l-am dorit neapărat, dar cumva l-am așteptat, a fost să citesc o carte care să surprindă măcar o parte din perioada pandemiei. Așa am ajuns să citesc Măștile din spatele măștii.
Perioada pandemiei a fost primul interval de timp în care nu am reușit deloc să mă raportez la un viitor îndepărtat. Incertitudinea s-a schimbat de multe ori în dezamăgire. Ritmul vieții a devenit altul decât cel cu care eram obișnuită, iar în timp am realizat cât de importantă este responsabilitatea socială și cât de mult depindem unii de ceilalți.
Măștile din spatele măștii este departe de a fi genul de carte pe care aș fi crezut că o să o recomand mai departe, dar după primele 20 de pagini, m-a convins că vreau să o citesc și că vreau să o citească și ceilalți.
Cartea urmărește modul în care comunitatea unui bloc din București a reacționat la lockdown-ul din martie 2020; pe scurt, așa s-au descurcat oamenii simpli în timpul pandemiei.
Este ciudat că vreau să recomand o carte în care o mare parte dintre personaje m-au enervat la fel de tare precum m-ar deranja și interacțiunea cu ele în viața reală; personaje cu nostalgii pentru perioadă comunistă, convinse că au descoperit marile conspirații ale lumii, oameni care neagă realitate, dar și persoane speculante, care reușesc să profite chiar și de o situație critică precum cea indusă de pandemie.
Pe parcurs am realizat că tocmai acesta este lucrul care m-a fascinat la Măștile din spatele măștii; faptul că personajele sunt dureros de credibile. Sunt autentice. Le cunoaștem și am discutat cu ele.
Mi-a plăcut modul în care acțiunea începe într-un mod lent și pe parcurs devine din ce în ce mai alertă. Am fost fascinată de maniera în care interacționează personajele și de legăturile pe care autorul a reușit să le creeze între aceștia. Este interesant și că acesta nu condamnă și nu judecă, lucru pe care noi rar îl reușim în viața reală. Acesta pare să ia oamenii așa cum sunt, atât cu bune, cât și cu rele.
Cel mai important lucru pe care cartea m-a făcut să îl realizez este că totuși, într-un mod pe care nu reușesc să mi-l explic, toate aceste persoane (atât de diferite), reușesc în cele din urmă să trăiască împreună și să formeze o comunitate; lucru care îmi dă speranță că suntem niște supraviețuitori și că vom reuși întotdeauna să ne adaptăm la cei din jurul nostru, reușind să rămânem totuși noi.
