Persona

Aș vrea să am propria mea poezie
o poezie care să mă ierte că nu am luptat cu oricine
pentru pasiunile mele
care să nu mă doară și să nu mă judece
care să știe că vina nu se dă toată pe altcineva
ci se împarte.

Aș vrea să am o poezie născută din mâna mea
care să îmi fie casă și apoi mormânt
pe care să o citesc și atunci când nu o să mai fac față cuvintelor 
pe care acum le iubesc atât de mult
care să fie undeva între cuvânt și tăcere.

Aș vrea o poezie pătrată, ca un chenar
în care timpul nu scade, ci crește
care să știe că poți iubi o dată,
de două, de trei ori
și de fiecare dată cu aceeași intensitate.