I judge books by their covers #asasunteu
Poate o scriitoare să fie și mamă? Înseamnă nașterea copiilor de fapt moartea părinților? Ce este cu haremul de femei din interiorul nostru? Ce se întâmplă dacă o singură voce preia controlul? La fel ca în cazul sultanilor ce își omorau frații, va ucide acea voce orice altă parte a noastră? În ce măsură feminitatea este biologică sau însușită prin intermediul societății?
Romanul nu spune povestea a trei femei, ci femeile își povestesc singure experiențele, găsind puterea și îndrăzneala de a vorbi despre lucrurile care le fac profund nefericite.
Gene dominante vine ca o dovadă că sensul unei existențe s-ar putea distinge mai bine dacă am reuși să asamblăm într-un singur întreg toate momentele pe care le-am trăit atât noi, cât și familiile noastre.
Nu aș fi putut să îmi imaginez cum s-ar putea scrie o carte referitoare la un lucru atât de dureros, dar Joyce Carol Oates a făcut-o într-un mod desăvârșit. Autoarea reușește să ia una dintre cele mai întunecate părți ale umanității și să scrie despre asta într-un mod aproape crud și neîndurător.
Nu ai cum să nu judeci o carte după copertă atunci când (în lipsa altor informații anterior dobândite) aceasta este primul lucru pe care îl poți vedea. E departe de a fi printre cărțile mele thriller preferate, dar trebuie să spun că abordează o mulțime de subiecte pe care nu le-aș fi văzut neapărat reunite într-o singură carte