Teena Maguire nu trebuia să o apuce pe scurtătură spre casă în noaptea aceea. Nu după miezul nopții, nu prin parcul Rocky Point. Nu la cum era îmbrăcată: maiou, blugi scurți, sandale cu toc. Nu cu Bethie, fiica ei de doisprezece ani. Nu printre hoardele locale clocotind de hormoni, furie și alcool. Victimă a unui viol în grup, lăsată să-și dea ultima suflare în hangarul de bărci din parcul Rocky Point, Teena Maguire nu poate decât să-și dorească să nu fi supraviețuit.
Nu știu cum am ajuns să cumpăr această carte, dar sunt convinsă că (din nou) o dată ce i-am văzut titlul am știut că trebuie să citesc și restul cărții. Nu aș fi putut să îmi imaginez cum s-ar putea scrie o carte referitoare la un lucru atât de dureros, dar Joyce Carol Oates a făcut-o într-un mod desăvârșit.
Este o carte mică, de 186 de pagini, ce nu conține nimic altceva decât durere și suferință. Autoarea reușește să ia una dintre cele mai întunecate părți ale umanității și să scrie despre asta într-un mod aproape crud și neîndurător.
Acțiunea este simplă și evenimentul traumatizant de la care pleacă nu ne este necunoscut. Pe scurt, o mamă, Teena Maguire, este victima unui viol, iar fiica sa, Bethel, este martoră. O singură decizie, aceea de a merge spre casă traversând parcul Rocky Point, ajunge să împartă viețile celor două în înainte și după. Totul este prezentat într-un ritm alert, iar narațiunea are o cursivitate aproape nefirească. Cu fiecare pagină simți furia înăbușită a autoarei, ce pare că trăiește totul laolaltă cu toate personajele.
Am urât fiecare pagină din carte. Urăsc faptul că trăiesc într-o lume în care asta nu este ficțiune, ci realitate. Urăsc și modul în care oamenii se raportează la astfel de situații, descriindu-le ca fiind nefericite sau triste. Violul este mai mult decât atât. O întâmplare poate fi tristă, un accident poate fi nefericit; violul în schimb este un act depravat, josnic și dezgustător.
Cartea accentuează mult și răspunsul oamenilor puși în fața unor astfel de fapte; gura lumii care întreabă cu ce era îmbrăcată Teena Maguire și de ce se afla la acea oră în parc. De abia în acest punct realizezi cât de defectuoasă este societatea în care trăim. Deși traumatizată psihic și fizic, Teena este nevoită să își justifice acțiunile în fața unor oameni care par dispuși să găsească motive pentru care aceasta merita ceea ce s-a întâmplat.
Concluzia este că da, cartea este groaznică. Nu este confortabil să o citești și nu este încurajator gândul că trăim într-o lume în care realitatea este poate de multe ori mult mai crudă decât atât. Nu este o carte despre care să spun că mi-a plăcut, pentru că nu are cum să îți placă ceva atât de dezgustător. Totuși este cu siguranță un must read care ar trebui să întârească în mintea tuturor ideea că un NU rămâne NU, indiferent de locul, de momentul și de hainele persoanei care îl spune.
