Mă pregătesc pentru moartea ei. Cum faci, spune cineva. Încerc să mă imaginez fără ea. Și cred că o să funcționeze.
Am evitat mult să scriu ceva despre această carte pentru că este melancolie pură.
Este sinceră, neșlefuită și pe alocuri brutală.
Este caldă, este vinovată și profund onestă.
Este scrisă fără ascunzișuri.
Este.
Cam asta am de spus despre Mama râde. Asta și faptul că nu aș recomanda-o oricui. Nu ai cum să citești cu adevărat această carte dacă nu îți permiți să fii total vulnerabil în fața ei.
Deși cartea conține amintiri ale autoarei, eu o consider un lung poem în care își descrie propria încercare de a se împăca cu sfârșitul apropiat al vieții mamei sale. Toate amintirile sunt completate de poze care m-au făcut să simt că am depășit o limită de netrecut în intimitatea autoarei.
Mă bucur că această carte a fost tradusă în limba română și sper să ne amintească multora dintre noi că există o singură legătură atât de profundă ca cea pe care o avem cu mamele noastre (fie că ne place sau nu să recunoaștem) și nu o vom mai avea cu nimeni niciodată.
