Sunt asistentă medicală cochetă, fardată puternic și rujată prea tare. Rubensiană cu șolduri triunghiulare. Androgină zveltă. Prințesă sfioasă. Regină arogantă. Cerșetoare tupeistă, coafeză repezită, arhitectă bățoasă, dentistă ortodontă, pictoriță aiurită, chelnăriță obosită, casnică grăsună, studentă beată, actriță zurlie, vânzătoare plictisită, educatoare cuminte, secretară mâțâită, politiciană acră, gospodină fertilă.
Varză este romanul de debut al lui Beatris Serediuc – cartea căreia i-am văzut numele într-o recenzie scurtă pe Facebook și despre care am spus că trebuie să o citesc. Norocul nu a fost de partea mea. Romanul nu se mai găsește prin librării. Cred că e o carte care a apărut mult prea devreme și care ar avea mai multă vizibilitate pe piața de acum. Săptămânile trecute a apărut la Târgul Cărții, un anticariat pe care îl recomand pentru diversitatea cărților (dar atenție la prețuri – unele cărți au prețuri mai mari decât dacă ar fi cumpărate noi, altele sunt inimaginabil de mici). Până să apară Varză în viața mea, am citit Donnatela, cel de-al doilea roman al autoarei despre care am scris aici.
Prima întâlnire cu Beatris Serediuc
Pe autoarea-Beatris-Serediuc am îndrăgit-o foarte tare pentru literatura incisivă și acidă pe care o propune. Parcă se joacă atunci când scrie și nu se teme de cuvinte care mușcă și zgârâie. Interesant este că, în Donnatela am simțit o voce mai temperată și mai matură, pe când în Varză, autoarea pare că nu a avut nicio barieră; tranșantă, cu ironie și tragism, plină de metafore și imagini, cu fraze încărcate până la refuz. Mi-a plăcut mult romanul, pentru că în general mă prind cărțile care au o doză de lirism poetic, chiar dacă prezintă realități respingătoare și au un limbaj care la o primă vedere le-ar putea face să pară dificile. Totuși, aș avea grijă recomand această carte.
Renunțarea are gustul vișinelor coapte și extazul melcului care a fost grațiat: în loc de povara cochiliei i s-au oferit aripi.
Despre ce este povestea?
Cartea este formată din trei capitole mari. Fiecare urmărește povestea unui personaj. Cei trei protagoniști sunt din Timișoara, au în jur de treizeci de ani și, deși sunt suficient de înstăriți pentru a trăi în confort, cu toții se confruntă cu senzația neîmplinirii și a singurătății.
Primul personaj este o tânără ce trăiește un fel de adolescență întârziată, înconjurată de prieteni superficiali, inteligentă și intuitivă, sensibilă la nuanțe. Apoi, avem un avocat timișorean, cu o carieră aproape de succes, prins într-o căsnicie nepotrivită, înconjurat de vicii și dornic să se simtă viu din nou. În încheiere, o cunoaștem pe Rocsana. Ea este angajată la o firmă de traduceri și va locui o perioadă în Panama, unde se confruntă cu o lume cu totul nouă, pe care încearcă să o îmblânzească, în speranța că astfel, se va îmblânzi pe sine.
Ce-i aia culoare și casă? Bulevardul C.D. Loga fără elevi în iulie, curtea interioară a Institutului Francez toamna, o bancă oarecare din Piața Unirii, un colț de planetă în care te-ai simțit întreg pentru o fracțiune de secundă și în siguranță, tu cu tine, scăfârlie blondă ciufulită de mână dragă de mamaie. Miros de sarmale, ploi reci și zăpadă.
Ce mi-a plăcut?
Mi-a plăcut că personajele sunt interconectate prin evenimentele care se petrec în viețile lor. Totuși, firul este subțire, aproape invizibil, astfel că, la finalul romanului am avut senzația că evenimentele comune ar fi putut lipsi fără să se creeze un gol între cele trei capitole. Fiecare personaj ar fi putut fi o proză de sine stătoare, și tot s-ar fi simțit un fel de coerență a poveștilor, pentru că toți se simt neîmpliniți și sunt nemulțumiți de mediul profesional și de desfășurarea propriilor vieți. Toți se simt singuri. Nu l-am simțit pe niciunul dintre protagoniști ca fiind într-o căutare explicită a iubirii, ci mai degrabă, fiecare este într-o goană pentru tot felul de sentimente înlocuitoare. Iubirea pare că este o emoție de care au uitat, trăind de prea mult timp într-o realitate în care aceasta nu se lasă întâlnită.
Mi-a trecut prin minte că România nu mai este demult tânăra proaspătă din pictura lui Rosenthal, ci o mamaie încerănată, care fumează Monte Carlo fără timbru, cu dinții din față cariați, fluierând manele, șchiopătând în urma fracturii calusată vicios, vorbind mult și prost despre nimic înfăptuibil, dramatică degeaba, needucată și necivilizată, oscilând între sapa cu care descoperă barabulele neprețuite și tarabele bazarelor țipător animate, timișorene, clujene sau bucureștene.
Și dacă tot vorbim de lucruri care mi-au plăcut, vă spun și ceva ce m-a impresionat. Varză are o armată de personaje secundare, care trec într-o fracțiune de secundă prin fața cititorului, dar care îți provoacă mintea și te încarcă din punct de vedere emoțional. Apar multe tipologii umane diferite, rapid și pe scurt descrise. Foarte interesant. Sunt câteva personaje care nu numai că mi-au captat atenția, dar pe care le-aș vedea ca fiind protagoniste în propriile lor cărți.
Am avut un personaj preferat?
Nu se putea să nu am. Deși avocatul timișorean mi s-a părut cel mai credibil, iar Rocsana vine cu povestea cea mai plină de acțiune, recunosc că prima protagonistă, Regina Underground, mi s-a părut de departe, cel mai interesant personaj. Ba mai mult, cred că a fost și un curaj din partea autoarei să înceapă cu această poveste, fiind cea mai varză. E mult haos care îți întoarce mintea pe toate părțile. Limbajul este îmbârligat și încărcat, iar textul este plin de imagini. Acțiunile sunt mai mult deduse decât prezentate direct. E și un fel de provocare să treci peste primul capitol; ca și cum ce e mai greu a trecut. Nu știu cum să explic, dar mi-a plăcut mult.
Pot să mă dedublez, să mă fragmentez, să mă multiplic (…), să fiu oricum mi-aș dori. Divă înfumurată sau închipuită, virgină timidă, dar dornică, curvă de lux sau de autobază, țoapă cicălitoare cu buza de sus încrețită, girafă înaltă și afectuoasă, cocostârcă slabă, minionă plinuță și jovială, păroasă întunecată sau nordică palidă. Pot fi o Lolită de piersică, rozaliu-blondă, gata să fie vrăjită și sculptată.
Un fel de încheiere
În concluzie, dacă Varză este un roman de debut, atunci să tot fie așa debuturi. Sper ca vocea lui Beatris Serediuc să se mai audă în literatura română contemporană. De abia aștept să scriu desprea ea din nou, aici.
(…) în timp ce bâjbâi somnoroasă prin dulap după o ținută în care să mă simt în siguranță.
P.S: Nu uitați ca la următoarea comandă să puneți în coș și un autor român.
