Alegerea Sofiei – William Styron

-La Auschwitz, spuneți-mi, unde era Dumnezeu?
-Dar unde era omul?


Trebuie să spun de la început că am această carte de cel puțin doi ani. Dacă ar exista un decalog al cititorului universal valabil, acesta ar trebui cu siguranță să îi permită acestuia să nu termine o carte; așa m-aș simți mai puțin vinovată pentru toate încercările de a citi Alegerea Sofiei care s-au terminat într-un mod nefericit.

Este o carte care nu te încurajează neapărat să o citești; 724 de pagini reprezintă un commitment pe termen lung pentru care nu suntem întotdeauna pregătiți. Recunosc faptul că nu fac parte din categoria oamenilor care simt constant nevoia de schimbare. Îmi doresc să evoluez, dar nu o simt neapărat ca pe o necesitate. În schimb, am simțit aproape în permanență nevoia de predictibilitate și stabilitate. Exact într-un astfel de moment am fost și în ceea ce privește cărțile, atunci când am simțit că vreau să rămân într-o poveste mai mult decât de obicei și să păstrez câteva personaje în jurul meu pentru o perioadă mai lungă.

Acțiunea cărții are loc în New York, în anul 1947 și este povestită din perspectiva lui Stingo, un tânăr scriitor din Sud aflat la începutul carierei sale. După ce este concediat de la editura la care lucra, tânărul se mută în Brooklyn. Aici devine rapid prieten cu Sofia Zawistowska și Nathan Landau.

Nathan este un evreu intelectual, pasionat de stiință, iar Sofia o poloneză catolică care a reușit să supraviețuiască lagărului de la Auschwitz. Relația dintre cei doi este abuzivă, iar Stingo, fermecat de frumoasa Sofia, devine confidentul acesteia aflând povestea ei tulburătoare.

Alegerea Sofiei abordează tema Holocaustului diferit față de majoritatea cărților. În primul rând, victima este de origine poloneză și provine dintr-un cerc în care prejudecățile antisemite ale naziștilor sunt împărtășite. Povestea Sofiei nu este plină de adevăruri lăudabile, dar este total onestă. Deși cartea menține o linie clară întră victime și asupritori, aceasta ne arată că oamenii buni pot face lucruri rele și că nu orice persoană este pregătită să se sacrifice pentru o cauză generală.

Referitor la alegerea pe care Sofia a trebuit să o facă, acesta este unul dintre lucrurile pe care vrei să le afli și care te vor face să nu abandonezi cartea. Lectura este uneori greoaie și obositoare, dar autorul reușește totuși să mențină curiozitatea cititorului. Destăinuirile pe care personajele le fac nu sunt niciodată complete, ci prezentate gradual. Un alt lucru ce face din cartea lui Styron un roman foarte bun este precizia cu care își construiește personajele. Sofia este cel mai bun exemplu al unui dezastru uman, aceasta ducând o luptă interioară continuă cu ea și cu trecutul ei.

Nu spun că Alegerea Sofiei este un must-read, dar este o alegere mai mult decât potrivită pentru oricine vrea să citească o carte ce abordează tema Holocaustului și a răului absolut pe care oamenii sunt capabili să îl comită în numele unei idei iraționale.

P.S: Există și un film bazat pe această carte.

Rating: 3.5 out of 5.