Certificat de virginitate – Adrian Sângeorzan

Spitalul Socola era un loc în care se puteau învăța și lucruri bune. Asta dacă te ducea capul și iubeai puțintel oamenii, pentru că dragostea de oameni nu a fost interzisă niciodată. Nici nu era nevoie de prea multă. Doar atât cât să ai răbdare să le asculți poveștile, care mai toate ajung în aceeași fundătură.


Mi se întâmplă uneori să văd o carte care mă face pur și simplu curioasă; lucru care mă face să cred că de cele mai multe ori nu eu aleg cărțile, ci ele mă aleg pe mine. Sunt de acord că și în ceea ce privește cărțile povestea din interior este ceea ce contează, dar recunosc cu superficialitate (nu neapărat și cu rușine) că am fost mai mult decât încântată de cum arată această carte. Cu siguranță aș întoarce capul ca să îi văd titlul dacă ar fi citită de cineva la metrou.

Următoarele lucruri care m-au uimit au fost titlul și autorul. Probabil că pe mulți titlul i-ar scoate dintr-o anumită zonă de confort citindu-l, iar alegerea lui mi s-a părut una cel puțin curajoasă. În ceea ce îl privește pe Adrian Sângeorzan, cred că nu mă așteptam să văd cartea semnată de un autor român; dar mă bucur de fiecare dată când am ocazia să cumpăr o carte gândită în limba română. Concluzia unui început foarte lung este că Certificat de virginitate a avut toate premisele să îmi placă și nu m-a dezamăgit cu nicio pagină.

Cartea este o colecție de 26 de proze scurte care se continuă atât de bine, încât mi-am dat seama târziu că nu este vorba de un roman. Majoritatea povestirilor sunt spuse din perspectiva celui care le trăiește, iar în toate realul se împletește cu incredibilul atât de bine încât nu mi-a rămas decât să mă întreb la ce astfel de situații suntem și noi martori în viața de zi cu zi, dar nu le dăm suficientă atenție sau importanță. Faptul că autorul este și medic se reflectă în multe dintre povestiri.

Personajele sunt uneori pacienți care vin în cabinetul medicului cu superstiții și situații ce depășesc orice așteptare. El le analizează din perspectiva dată de profesia sa, dar pare să le simtă cu exact aceleași unități de măsură ca și cititorul.

Citind această carte am avut constant sentimentul că autorul dă dovadă de o acceptare perfect firească a anormalului din jurul personajelor sale; fără să judece și plin de compasiune. Acest lucru m-a făcut să îmi doresc să am măcar un sfert din atitudinea lui. Pentru că în cele din urmă și asta fac cărțile; ne fac să ne dorim să fim măcar puțin mai buni și mai înțelegători.

Rating: 4 out of 5.