M-am îndrăgostit pentru că am crescut cu ele. Pentru că m-au ajutat să mă cresc singură. Pentru că deşi mi-au deschis atâtea drumuri, m-au învăţat să fiu eu drumul spre mine. Pentru că am tânjit să le citesc. Şi după ce-am citit, să trăiesc. Şi după ce-am trăit, să scriu. În ele am văzut pentru prima dată vibrând imaginaţia. Din ele am putut să fur. Nu m-am obosit să ascund furtul. Am furat şi am sărbătorit. Ele m-au ajutat să ies tăcută şi glorioasă din realitate şi mi-au născut inspiraţia. În ele am citit tot ce am căutat şi nu am găsit la oameni. Pentru că lângă ele m-am simţit în siguranţă şi în pericol. Pentru că m-au primit când am fost nevinovată. Pentru că m-au primit imorală. Pentru că m-au primit cu soare şi ocean. Ce aș putea să îți spun mai frumos decât „Tu eşti cartea mea”?
