Când crești, ți se pare că lucrurile stau într-un fel. Ți se pare că există reguli. Ți se pare că situația trebuie să fie așa și așa. Încerci să trăiești drept. Dar lumii nu îi pasă de regulile tale sau de ce crezi tu (…) Uneori, lumea pur și simplu ți se întâmplă, asta cred eu. Și noi trebuie să mergem mai departe prin ea cum putem.
Deși am spus în nenumărate rânduri că sunt un aprig judecător al cărților după copertă, nu am spus niciodată că judecata mea este întotdeauna dreaptă. Se întâmplă să apară în viața mea cărți precum Orașul fetelor, care mă conving că uneori pur și simplu nu am dreptate.
A fost o perioadă când vedeam foarte des această carte pe Instagram și nu reușeam să înțeleg neapărat tot entuziasmul creat în jurul ei. Coperta m-a făcut să cred că este vorba mai degrabă de o carte ușor superficială, așa că, de curând, când am văzut că are nota 4.05 pe Goodreads (din 255 861 de review-uri) mi-am spus că această carte sigur ascunde ceva bun și că trebuie neapărat să o citesc.
Există momente în care îmi doresc să citesc o carte în care să trăiesc și să cresc o dată cu personajul principal. Îmi doresc să îl cunosc în toate etapele vieții sale și să fac parte dintr-un anumit proces de devenire. Orașul fetelor este exact genul acesta de carte. Cartea este scrisă la persoana I, din perspectiva lui Vivian – o femeie ce a depășit demult vârsta tineriții. Sub forma unei scrisori, aceasta își povestește viața, care este departe de a fi una plictisitoare. Vivian și-a trăit tinerețea în New York-ul anilor 1940 și privește înapoi cu încântare și regret, la o viață plină de aventură și de schimbări.
Romanul reunește sub același titlu multe tipologii umane și explorează o gamă foarte largă de teme, fără ca acesta să fie un lucru forțat; de la începuturile eliberării sexuale din secolul XX, până la modul în care un război poate transforma o societate, de la glamour și iubire, până la prietenie și maturizare emoțională.
La această carte mi-a plăcut mult originalitatea și modul foarte personal în care Vivian reușește să își trăiască viața. Într-un fel instinctiv, aceasta reușește să sfideze întotdeauna convențiile societății. Deși Vivian este genul de personaj care nu pare potrivit pentru a fi luat drept exemplu, trebuie să recunosc că face parte dintre puținele personaje feminine de care efectiv m-am îndrăgostit. Poate pentru curajul de a se arăta vulnerabilă în fața oamenilor sau pentru slăbiciunile sale, pentru curajul cu care își acceptă greșelile și este dispusă să plătească pentru ele. Poate pentru modul nebun și plin de pasiune în care își trăiește viața, pentru cât de bine reușește să se cunoască și să se accepte pe ea, iar mai apoi pe cei din jur. Vivian este ceea ce mi-aș fi dorit întotdeauna să fiu și ceea ce este greu să devin.
Printre toate aceste lucruri, Vivian ajunge să cunoască dragostea într-o formă neobișnuită. Paradoxal, chiar și marea iubire a vieții sale va reuși să sfideze așteptările și regulile nescrise ale oamenilor; ei nu se ating, iar cel mai intim gest de afecțiune fizică este o strângere de mână. Povestea lor de dragoste mi-a arătat că două persoane își pot trăi cu intensitatea iubirea doar în cuvinte.
Înainte de ultima pagină a romanului am avut senzația că pierd niște persoane pe care nu aș vrea să le las în urmă. Aș fi vrut să mă ghemuiesc între pagini și să trăiesc măcar puțin alături de ele. Mi-am făcut curaj, am citit ultima pagină și am lăsat toată acea lume în urmă împreună cu o parte din mine.
În concluzie, recomand acest roman pentru curaj, autenticitate, avangardism și mai ales pentru blândețe.
