A fost o dată ca niciodată, o vreme când scriitorii se adunau într-o vilă de la Neptun în vacanțele de vară. În același timp, pe malul lacului Limanu, oamenii de știință se întâlneau și ei ca să discute despre legile universului și bătrânețe.
Zanzibarezul este povestea de viață a autorului. Dar nu o poveste care urmărește vreun fel de fir logic, ci mai degrabă o viață reconstruită din fragmente, amintiri, gânduri și o foarte mare capacitate de sinceritate și autoanaliză.
Romanul Sabinei este o poveste a nerenunțării. Istoria unei familii, perioada dinainte de ’89 și cea post-comunistă, familii bolnave, părinți alcoolici și copii care încearcă să se crească singuri
Pe principiul what you see is what you get, romanul Emiliei este frumos în exterior, dar și în interior. O carte călduță și luminoasă care merită să primească o șansă.
Ați mai citit un roman în care protagonistul nu este personajul cel mai prezent din carte, ci sentimentul care îl însoțește – și anume singurătatea?
O demență absolută, dar mai ales unul dintre cele mai seducătoare romane pe care le-am citit în ultima perioadă. Cine este Dorian Dron și de ce scrie atât de bine?
Romanul pornește de la câteva întrebări chinuitoare: cum trebuie să iubească o mamă? care este datoria unei fiice? ce poți alege în viață și ce a fost deja ales de alții pentru tine?
Premisa de la care pornește autoarea este atât de tulburătoare și incomodă, încât cartea se anunță în mod automat un succes pentru genul pe care îl reprezintă.
Cu siguranță am citit mai mult decât am trăit. Și dacă tot cred că toate cărțile citite m-au făcut mai empatică, uite ce am înțeles eu despre iubire (whatever that means).
O carte despre violență, contextul social al anilor ’90, tranziția postcomunistă din România și unul dintre romanele cu cele mai brutale începuturi pe care am avut ocazia să le citesc.