Mi s-a făcut un fel de frică. Vorbele mele mă apasă. Cineva mi-a zis odată că au har. Cine-s eu ca să am dreptul să schimb prin cuvinte lumea, când mi se pare strâmbă? Și dacă cumva fac rău cu ele, crezând că fac bine? Dacă strâmb chiar eu lumea, crezând că o îndrept? Dacă distrug, crezând că repar?
Prevestirea – P. 287
Uite un roman care poate fi atât de complex pe cât își dorește cititorul să fie; poate fi citit ca o poveste de familie, care își are rădăcinile în Vechiul Testament și se întinde pe nouăzeci și două de generații sau ca o rescriere a unui mit biblic, cu toate interpretările doctrinelor monoteiste. Recunosc că am citit cartea situându-mă undeva între cele două modalități și iată ce am reușit să înțeleg.
În Prevestirea, personajul central este chiar profetul Iona, cel înghiţit şi eliberat apoi de balenă. Profetul rebel care îndrăznește să respingă porunca Tatălui sever din Vechiul Testament și să se revolte ulterior, fiind mânios pentru neîmplinirea profeției pentru care i-a fost atât de greu să își găsească cuvintele.
Autoarea aruncă cititorul nu în povestea, ci în realitatea brutală și aspră a Vechiului Testament. Povestea începe cu Iona, un bărbat în aparență simplu, cu un destin nefericit. Fără tată și fără soție, cu o fiică ce îl acuză că nu o iubește, Iona respinge misiunea încredințată de Dumnezeu, aceea de a prevesti locuitorilor marelui oraș Ninive din Mesopotamia distrugerea acestuia. El decide să plece într-o călătorie pe mare în altă direcție, dar o furtună furioasă ce amenință să omoare tot echipajul îi determină pe aceștia (cu acordul lui Iona) să îl arunce în apele mării.
Momentul înghițirii lui Iona de către balenă devine modul prin care se arată schimbarea spiritului și înnoirea minții, acesta ajungând astfel profetul ce va duce în rândul oamenilor cuvintele și amenințarea Tatălui.
Cu toate că Iona este personajul principal, prezența lui se simte mai degrabă în mod indirect pe tot parcursul romanului, acesta fiind susținut de existența unui număr mare de personaje secundare, atent conturate: Iacob, Amithai, Esther, Abiel, Hannah, oameni simpli, regi, regine, tămăduitori și pescari, creează un adevărat microcosmos în jurul profetului, oferindu-i un fel de ancorare în lumea reală.
Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit la această carte este modul în care autoarea a decis să relateze povestea, folosindu-se de vocile urmașilor lui Iona din mai multe generații; de la Esther, fiica lui ce hotărăște să nu lase povestea să moară, până la ultima urmașă din secolul XXI. Senzația că avem ocazia de a citi o istorie transmisă prin viu grai, o poveste animată a unor oameni reali, nu numai o reinterpretare scrisă a unor pagini din Biblie, cred că este o încercare soldată cu succes a autoarei de a ni-l apropia pe Iona – transformându-l dintr-un personaj biblic într-un strămoș îndepărtat, parte din familie.
Mai pot fi spuse multe despre această carte. Putem să o transformăm cu ușurință în sursa unor dezbateri lungi despre bine și rău, supunere, îndoieli și greșeli, dar și despre valori, despre iertare, căință și familie. Important rămâne totuși faptul că, indiferent de cum alegem să citim această carte, nimeni nu va regreta să îl cunoască mai bine pe rebelul Iona.
