Prin ochii ei – Sarah Pinborough

“Ca să te convingi de adevărul unui lucru, trebuie să trăiești pe pielea ta lucrul respectiv.”


Deși am citit și citesc în continuare destul de multe cărți thriller, trebuie să spun că au fost puțin cele care mi-au plăcut cu adevărat. Recunosc că nu am fost nici pe aproape de a intui finalul (ceea ce ar fi semnul unei cărți bune) și totuși Prin ochii ei nu se numără printre thrillerele mele preferate.

Pe scurt, Louise este o mamă singură care întâlnește un bărbat într-un bar, are loc un prim sărut, iar în zilele următoare află că acel bărbat este de fapt șeful ei (el este medic psihiatru). Mai mult decât atât, îi cunoaște și soția cu care în scurt timp ajunge să se împrietenească. Urmează câteva întorsături de situație, dar nimic foarte concret pentru a intui finalul. Singurul indiciu este accentul pus pe ideea că Louise și Adele (soția) își pot controla visele.

Povestea este interesantă și te face să dai pagină după pagină pentru a afla marele deznodământ al situației. Pe alocuri pare un thriller psihologic, însă finalul este mult prea fantastic pentru gusturile mele. Iar când spun fantastic mă refer la faptul că este departe de realitate. Este mai degrabă un thriller “paranormal”. În orice caz, judecând după toate review-urile bune și foarte bune de pe goodreads, realizez că problema finalului nu este una generală. Deci este un review cât se poate de SUBIECTIV.

În altă ordine de idei, este genul de carte care mă face să mă simt vinovată pentru că plac mai mult personajul negativ al poveștii. Motivul “oficial” este faptul că acest personaj (ca să nu stric surpriza spunându-i numele), mă face din când în când să îi creez circumstanțe atenunate pentru tot comportamentul din final. Motivul “neoficial” este faptul că nu reușesc deloc să o plac pe Louise. Uneori când cunoști o persoană îți dai seama din primele interacțiuni dacă o persoană îți place sau nu; la fel se întâmplă și în cazul personajelor pentru mine.

Merită totuși 3 steluțe pentru că autoarea reușește să mențină un anumit tip de suspans pe tot parcursul cărții, iar personajele sunt oarecum interesante.

P.S: Este și un serial după această carte. Nu am apucat încă să îl văd, dar intenționez.

Rating: 3 out of 5.