Aș putea să îi spun acestei cărți pe nume sau să o numesc cartea care se salvează cu finalul.
Trebuie să recunosc că am cumpărat Șoapte de iubire pentru că am găsit-o la reduceri, iar raportul notă pe Goodreads/preț era unul destul de bun. De obicei evit cărțile care conțin încă din titlu cuvintele dragoste, iubire sau orice alt sinonim (este doar o chestie subiectivă), însă mai există și situații în care mă las convinsă să dau acelor cărți o șansă.
Așa cum este de așteptat, autoarea a creat o poveste de dragoste “clasică”: băiatul rău (dar bun) se îndrăgostește de fata cuminte (dar interesantă).
Nu are rost să dau mai multe detalii despre poveste pentru că fiecare o va citi în felul lui, însă trebuie să spun că citind cartea a avut loc un lucru ciudat. În timp ce mă întrebam de ce o citesc atunci când sunt atât de multe alte cărți care ar merita citite, am realizat că deveneam din ce în ce mai curioasă să văd unde duce povestea și ce o să se întâmple cu personajele în viitor. Mai mult decât atât, finalul pentru mine a fost destul de interesant sau mai bine spus neașteptat; eram atât de convinsă de cum o să se încheie totul, încât orice răsturnare mică de situație pentru mine a fost o surpriză mai mult decât neașteptată, dar bine venită.
Nu am multe explicații de ce am ales să scriu chiar despre această carte și de ce nu am lăsat-o uitată undeva în bibliotecă. Poate totuși pentru că de câte ori am deschis-o s-a întâmplat o mică magie pe care doar cărțile o pot face și în orele în care am citit-o am trecut-o prin filtrul unei gândiri pe care reușesc cu greu să o mai am acum. Altfel spus, nu am gândit tot ce se petrece cu mintea mea, ci cu modul în care reușeam să gândesc în trecut, atunci când atât eu, cât și toate lucrurile din jurul meu păreau mult, mult mai simple.
