I-am atins carotida și i-am luat pulsul, era minimalist. Și m-a înghițit pe mine Stupoarea, că suntem amândoi cumva abia târându-ne și totuși, amândoi vii, în mod absolut neașteptat și împotriva tuturor statisticilor și probabilităților, suntem acolo, deodată, aievea, ca o confruntare cosmică. Puterea ta în slăbiciune se desăvârșește, mă ținea în brațe într-un fel ne-SFârșit, altfel decât mă ținuseră toți ceilalți, cu multă delicatețe, dar și o presiune, ca și cum nu lua îmbrățișarea aia, atingerea noastră, de bună, ci ca pe un miracol, „tangoul dintre miracol și respiră”, mi-a zis, exact așa cum trebuie, ca strângerea de mână, undeva între ordin și rugăminte, fix doza aia ca să nu simt nici că mă calcă pe cap, pe modelul body.cognition, nici că o face din (metro)politețe, ci pur și simplu pentru că așa știe el că anumite circumstanțe nu se negociază.
Teo de la 16 la 18 – Raluca Nagy
Despre Teo de la 16 la 18 mi-am propus să nu scriu nimic pentru că nu am avut legături cu cei din jur atât de agitate precum cea pe care am avut-o cu romanul Ralucăi.
Cartea este nominalizarea României la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură în anul 2022. Bineînțeles că trebuia să o citesc, așa că m-am aruncat să o fac, convinsă fiind că o să mă îndrăgostesc de ea și că o să o înțeleg de la primul până la ultimul cuvânt. Uite că lucrurile au stat diferit și am ajuns în punctul în care am două variante: dacă spun pur și simplu că nu mi-a plăcut, pe lângă faptul că aș minți, aș putea să fiu și judecată ca fiind un cititor prea puțin experimentat pentru un roman atât de modern. Dacă spun că mi-a plăcut, mi-ar fi greu să explic ce anume m-a făcut să continui acest roman până la final. Așa că o să încerc să explic.
Cartea nu este nici pe departe scrisă într-un stil școlăresc sau cel puțin nu în modul în care am fost întotdeauna obișnuită să fie scrise poveștile. Sub forma unui stream of consciousness, o femeie își spun pur și simplu povestea.
Printr-un fir neîntrerupt de gânduri, Teo ne vorbește despre cum a ajuns să își trăiască “viața pe credit”. Aceasta relatează totul fără a încerca să cosmetizeze sub o formă sau alta realitatea. Atât pe plan profesional, cât și pe plan personal, lucrurile par întotdeauna să ia o turnură ușor distructivă. De la iubire, căsătorie și succes profesional este doar un pas până la abuz, suferință și provocarea de a lupta pentru propria viață. O să mă opresc aici pentru că nu vreau să dau niciun spoiler. Cititorul trebuie să descopere singur ceea ce are Teo de spus, pentru că nimeni nu și-ar dori să asculte o poveste de două ori.
O să revin la stilul în care este scrisă cartea. Mi-a plăcut mult că autoarea a decis să spargă multe bariere de limbaj. S-a jucat cu spații, pauze și tăceri, a scris cu umor și foarte multă spontaneitate. Nu i-a fost teamă să folosească repetiții obsedante și să trateze cu umor unele dintre (probabil) cele mai traumatizante experiențe pe care cineva le-ar putea trăi. Nu știu dacă este unic în literatura română, însă modul în care Raluca scrie este cu siguranță deosebit și a reușit prin intermediul lui să scrie un roman complex și neobișnuit.
Acum trebuie să recunosc faptul că tot acest stil nu este neapărat pe gustul meu – de aici și relația mea ușor nefericită cu romanul. Am fost mai atentă la modul în care este scrisă cartea și mai puțin la temele abordate (care sunt, de altfel, pe gustul meu). Limbajul a fost de cele mai multe ori impedimentul care m-a oprit din a empatiza cu personajul, a cărui voce este (cred) singura constantă din cadrul întregului roman.
De obicei tind să apreciez lucrurile făcute ca la carte și nu reacționez întotdeauna bine la nou, așa că este foarte posibil să nu fiu încă pregătită pentru o carte a cărei autoare își creează propriile reguli. Cu toate acestea, trebuie să spun că pur și simplu ador faptul că literatura română contemporană are atât de multă diversitate și simt că această carte aduce un suflu nou, care reușește să împingă granițele spre o formă nouă a literaturii. Raluca Nagy este pentru mine un autor nou, actual, curajos și modern.
Și dacă după tot ceea ce am scris vedeți totuși un rating de 4/5, lucrurile se explică astfel: nu pot să evaluez cu mai puțin un roman care mi-a vorbit printre rânduri despre modul în care te poți adapta și echilibra într-o lume care îți cere adesea prea multe.
