Primul lucru care te izbește ca imigrant este revelația bruscă a faptului că ceea ce tocmai ai schimbat nu e numai cartierul în care locuiești, ci viața întreagă, începând cu rutina de zi cu zi: zgomotul ascensorului, câinele vecinului, gustul pâinii, locul unde se depun tomberoanele de gunoi, magazinele de unde cumperi mâncarea, vagoanele metroului.
Pentru că încăpățânată pare să ascundă o conotație negativă, o să spun că întotdeauna m-am considerat o persoană perseverentă în deciziile mele. Acest lucru m-a determinat să citesc și Bigama, după ce singura recenzie pe care am citit-o referitoare la aceasta este mai degrabă una negativă.
Am ales Bigama în primul rând pentru femininul din titlu, apoi pentru autoarea româncă și nu în ultimul rând, evident, pentru una dintre cele mai grozave coperte.
Contrar descrierii regăsite pe toate site-urile care vând această carte, cred că Bigama nu poate fi privit doar ca un roman ce abordează tema infidelității în cuplu, ci infidelitatea în general, cu toate măștile sub care poate aceasta să apară. Sub forma unei narațiuni la persoana I, cartea spune povestea unei femei ce decide să lase în urmă trecutul din România și să se mute împreună cu soțul său în Montreal. Acolo îl cunoaște nu numai pe Roman, un bărbat total diferit față de soțul său, dar și o altă modalitate de a trăi, într-un alt ritm și cu alte limite. Romanul pare fragmentat în două părți, iar ruptura este cauzată de moartea mamei femeii; o moarte neașteptată, ce cauzează o fractură în viața naratoarei și poate fi privit ca un moment de înainte și după.
Ce nu mi-a plăcut la această carte este chiar vocea feminină care își povestește viața. Nu am reușit să empatizez deloc cu aceasta și în câteva pagini a reușit chiar să îmi devină ușor antipatică. Am încercat mult să înțeleg de ce am avut această reacție și am realizat că nu am reușit să simt deloc un simț critic al femeii în raport cu acțiunile sale. Nu mă așteptam să se disculpe sau să se justifice, dar mi-ar fi plăcut să văd un proces de investigare al propriilor fapte mai complex și mai minuțios. Pe scurt, mi-ar fi plăcut să o simt ca fiind un overthinker.
Ce mi-a plăcut la Bigama este că poate fi privit de către fiecare cititor în funcție de propriile valori. Este ușor să vezi în această carte doar infidelitatea în cuplu, dar este păcat să nu îl privești și ca pe un roman al dezrădăcinării. Femeia narator poartă pe umeri povara omului care alege să plece și să își ia viața de la zero într-o altă țară. Își lasă în urmă părinții, prietenii și un anumit tip de viață care devenise deja o trăire interioară. Deși în fond este pusă în prim plan imposibilitatea de a alege între doi bărbați, cartea și-a câștigat titlul mai degrabă din modul în care autoarea trăiește în același timp în trecut și în prezent.
Nu aș putea spune că mi-a plăcut în mod deosebit cartea, din contră, nu am în minte nicio persoană căreia i-aș recomanda-o într-un mod categoric. Cu toate acestea am decis să scriu despre ea pentru că mi-a rămas în minte. Pentru că și eu reușesc cu greu să aleg între trecut și prezent și pentru că este la urma urmelor o carte despre drama de a alege și despre fidelitatea cu care reușim să ne dedicăm alegerilor noastre, indiferent de natura acestora.
