Fiecare om poate număra pe degetele unei mâini câte miracole i-a oferit viața. Unele neașteptate, de multe ori nebănuite sau nevisate, altele căutate, muncite, dospite cu febrilitatea primordială a nașterii Universului. Toate menite să-l modeleze interior, arătându-i cine e, dar mai ales cine poate fi, de fiecare dată el și totuși mereu altul.
Capitolul 39
Azi vin cu un exercițiu de imaginație. Se dau următoarele: titlul – “Hai să ne rujăm împreună”, coperta din imagine, protagoniștii – Ana și Mag, trei sute de pagini, promisiunea unei atingeri tangențiale a subiectului religiei și un autor român contemporan. Acum vă provoc să nu fiți deloc curioși despre ce ar putea fi vorba, pentru că eu una nu am reușit. Dacă la un moment dat curiozitatea a omorât pisica, pe mine mă face să mă arunc în toate cărțile care îmi ridică chiar și un singur semn de întrebare. Nu mă omoară, dar nici nu îmi lasă prea mult timp liber.
Intriga romanului nu este una foarte complexă, dar nici nu cred că autoarea și-a propus asta, pentru că miza cărții stă în trăiri, emoții și într-un comportament ce sfidează moralitatea și normele sociale acceptate. Dacă o să spun că autoarea a prezentat o poveste de dragoste dintre doi tineri, nu este nimic greșit. Dar dacă există o diferență de vârstă între ei, Ana având 26 de ani și Mag 19? Totul pare încă în regulă. Și cum ar fi dacă Ana s-ar fi îndrăgostit de Mag după cateva întrebări legate de materia istorie, pentru că ea este de fapt profesoara lui? Red flag. Mai adaug și faptul că Mag este elev al Seminarului Teologic. Aici deja am fi tentați să spunem că s-au depășit niște limite, dar este de fapt așa?
Fie că vrem să recunoaștem sau nu, cred că este greu pentru un autor să vândă o carte încărcată de sentimentalism dacă nu folosește pentru a atrage cititorii și un subiect puțin controversat și exact asta cred că este relația dintre Mag și Ana.
Legătura interzisă a protagoniștilor este acel ceva care să atragă atenția asupra unei relații dintre doi tineri fragili, vulnerabili și încă nesiguri pe ei și pe propriile sentimente. Desigur că raportul profesor-elev, poate fi văzut ca un joc de putere, după modelul claselor sociale și nu poate fi ignorat faptul că relația dintre cei doi începe sub un mare semn de interzicere. Râmâne întrebarea dacă diferența relativ mică de vârstă dintre cei doi ridică eticheta de imoralitate, lăsându-le relația într-o zonă gri, pe care fiecare este liber să o judece după propriile experiențe.
Trecând peste asta, poți urmări în cadrul romanului un fel de dezvoltare emoțională a lui Mag, lucru care nu este valabil și pentru Ana, care din punctul meu de vedere rămâne neschimbată de la începutul până la finalul romanului. O posibilă explicație pentru asta ar putea fi faptul că personajul Anei este doar un instrument prin care să se marcheze niște etape în maturizarea lui Mag. Și dacă tot vorbim despre Ana, trebuie să spun că este unul dintre puținele personaje feminine cu care rar mi-a fost dat să nu reușesc să găsesc un fel de middle ground.
Lucrul care nu a reușit deloc să mă atragă la acest roman este limbajul. Acesta are o nuanță de sensibilitate care pe mine nu mă convinge. Autoarea accentuează orice acțiune, emoție și trăire, adăugând o notă de afectivitate care pentru gusturile mele înseamnă mult prea mult. Pe lângă asta, având în vedere că acțiunea se desfășoară totuși sub semn religios, nu lipsesc nici câteva sintagme și expresii din zona aceasta. Nici această încercare nu este pe placul meu, iar dacă tot vorbim despre puncte slabe, trebuie să spun că mi-aș fi dorit să văd mai multă structură în construcția romanului. Este vorba despre foarte multă introspecție îmbinată cu un fel de tandrețe și delicatețe, care pe mine m-au pierdut de foarte multe ori.
Și totuși ce este cu titlul? Recunosc că primul meu gând a zburat la zona LGBTQ, lucru care nu este neapărat total greșit, având în vedere că prin titlu autoarea a încercat să exprime cumva ideea interzisului, dar mai multe despre el trebuie să descopere fiecare în parte. Eu am fost dispusă la trei sute de pagini pentru asta.
În concluzie, sper ca romanul Laurei să ajungă doar pe mâinile iubitorilor de acest tip de literatură. Cât despre mine, am spus întotdeauna că îmi plac toate cărțile care m-au făcut să îmi pun întrebări. Ei bine, acest roman m-a lăsat cu una: unde se termină moralitatea și care este unitatea de măsură pentru asta?
