Atâta timp cât mai rămânea în mine o fărâmă de suferință, ziua de mâine mi se părea plină de speranță. Acum însă nu mai am nimic de așteptat de la armata de litere îmbulzindu-se să mă salveze. Le spun adio și n-am cuvinte transformărilor creatoare care îți micșorează durerile până la un nivel tolerabil și promițător. Nefericirea m-a părăsit, ceea ce e cu totul și cu totul inacceptabil.
Balada matricelor solitare – Marta
Oamenii nu judecă o carte după copertă, ci mai degrabă după propriile standarde. Când am ales Balada matricelor solitare, titlul a fost factorul principal care m-a determinat să o cumpăr. Aveam în față o carte de doar 124 de pagini, cu o copertă ușor bizară, din al cărui titlu am extras promisiunea unei povești despre identitate, libertate, apartenență și poate chiar căutarea sensului vieții.
Romanul nu spune povestea a trei femei, ci femeile își povestesc singure experiențele, găsind puterea și îndrăzneala de a vorbi despre toate lucrurile care le fac profund nefericite. Sunt foarte multe roluri pe care societatea încearcă să le distribuie femeilor. De la femeia ca reprezentant al sexului slab și regină a gospodăriei, până la femeia ca obiect decorativ – o gamă variată de roluri inconvenabile pe care femeile fie aleg să le accepte și să se identifice cu ele, fie vor fi blamate și marginalizate pentru atitudinea lor ingrată.
Ana-Maria, Céline și Marta vorbesc despre experiențe ce ar putea fi împărțite în două categorii: cele care se presupune că ar trebui să le facă fericite, aducându-le împlinirea promisă – maternitate, dragoste, casătorie – și cele despre care nu se vorbește din teama de a nu fi aruncate într-o zonă de imoralitate și promiscuitate – sexualitate și dorință.
Céline încearcă cu disperare să își mențină un interes viu pentru corpul ei și pentru nevoile sale, în timp ce este pusă în fața propriei îmbătrâniri. Marta nu reușește să se simtă împlinită în viața de cuplu, iar maternitatea o lasă fără resursele necesare de a se regăsi și de a-și înțelege nevoile. La pol opus, Ana-Maria își folosește nu numai toate resursele financiare, ci și toate resursele emoționale, investind în proceduri de fertilizare care ar trebui să îi aducă împlinirea mult visată.
În ceea ce privește modul în care este redactată, cartea nu are un stil foarte riguros. Modul simplu și fluid în care lucrurile sunt povestite mi-a oferit sentimentul de natural și de realitate necosmetizată.
O să învăț și eu să urlu FUCK YOU! Asta e. Fuck you, lume! De ce nu ai suficiente brațe cu care să mă ții?! Pe mine și visele mele. Eu sunt o piatră. Nefericită. Singuratică. O vorbă strivită de miile de tălpi care mă înconjoară. Sigură de venitul ei care se transformă în bijuterii, ciorapi de nailon, cizme cu toc. Fuck you, lume! Mă auzi de data asta?
Balada matricelor solitare – Ana-Maria
Există și o scenă în acest roman, prin intermediul căreia autoarea a reușit să îmi creeze o reprezentare atât de vie în minte, încât cred că va rămâne una dintre acele imagini obsedante, mai puternice decât cele venite din realitate. Ana-Maria își dorește cu ardoare o pereche de cizme roșii, pe care le vede de foarte multe ori într-un magazin, dar niciodată nu le cumpără pentru că toți banii săi sunt investiți în tratamente de fertilitate și medicamente. În preajma Crăciunului, decide să și le cumpere, iar astfel, libertatea, un concept atât de abstract, este concretizat simplu, printr-o pereche de cizme roșii.
În concluzie, recomand această carte pentru a ne aminti că există lucruri, oameni, dar mai ales idei de care trebuie să ne îndepărtăm, înainte ca ele să ne îndepărteze de noi înșine. Citiți această carte pentru mamele, mătușile, surorile și toate femeile din viața voastră.
P.S: Cartea este tradusă de Felicia Mihali, despre a cărei carte am scris și pe care o recomand.
