Oare viața merită trăită în fălcile gropilor de gunoi pregătite de societate pentru cei cu mințile neadaptate la ea?
Îmi este greu să scriu despre o carte știind că în ea stă scrisă viața unui om. Daniel Keyes spune povestea lui William Stanley (Billy) Milligan, “prima persoană din istoria Statelor Unite ale Americii declarată nevinovată pentru comiterea unor delicte majore pe motiv de incapacitate mintală datorită faptului că suferea de tulburare de personalitate multiplă.”
Cartea este scrisă atât de bine, încât citind-o știi că este vorba de realitate, chiar dacă lectura este la fel de ușoară ca și în cazul unei cărți de ficțiune. Oricum nu mai contează asta atunci când povestea este absolut fas-ci-nan-tă. Încă din primele pagini sunt prezentate cele 24 de personalități ale lui Billy. Lucrul care mi-a plăcut în mod deosebit pe parcursul cărții este că vocile tuturor personalităților sunt redate atât de clar, încât este foarte ușor să le diferențiezi.
Ajungi astfel într-un punct în care fiecare dintre ele este pentru tine un personaj individual, făcând astfel mult mai ușor de acceptat o idee care în mod normal ar părea de neînțeles.
Pentru că este mai puțin important să povestesc aici ce s-a petrecut în viața lui Billy Milligan, o să spun ce am învățat din această carte. Am (re)învățat că doar pentru că nu putem înțelege un lucru, asta nu înseamnă că el nu există. Mi s-a confirmat din nou cât de important este pentru un copil să stabilească o legătură cât mai sigură cu părinții sau cu adulții care se ocupă de creșterea lui. Am realizat și că mintea umană nu doar că are o putere creativă nelimititată, dar ea însăși, poate fi la fel de interesantă ca orice altă operă de ficțiune. M-a impresionat și că am asociat mereu realitatea cu un concept singular și nu m-am gândit niciodată că nu poate exista o singură realitate impusă tuturor, cum nu putem nici să tragem o linie clară între aceasta și modul în care noi o percepem.
Mai trebuie să spun și că nu doar în viețile mele din cărți, ci și în cea reală, ajung tot mai des în punctul în care mă gândesc cât de important este pentru oameni să nu respingă și să nu judece ceea ce ei nu pot înțelege. Nu se aplică în totalitate aici, dar nu o să pierd ocazia să spun că diferit nu înseamnă neapărat greșit și că este loc sub ☀️ chiar și pentru cei care nu sunt ca noi (pornind de la ideea că fiecare dintre noi este propriul său etalon al normalității).
Singurul lucru care mă supără la această carte este faptul că nu am citit-o mai devreme, deși cu Daniel Keyes făcusem cunoștință citind Flori pentru Algernon (pe care de asemenea, o recomand).
Las aici și un interviu cu Billy Milligan, în caz că nu am reușit deja să te conving să citești cartea.
