M-am îndrăgostit pentru că am crescut cu ele.
Pentru că m-au ajutat să mă cresc singură.
Pentru că deşi mi-au deschis atâtea drumuri, m-au învăţat să fiu eu drumul spre mine.
Pentru că am tânjit să le citesc.
Şi după ce-am citit, să trăiesc.
Şi după ce-am trăit, să scriu.
În ele am văzut pentru prima dată vibrând imaginaţia.
Din ele am putut să fur. Nu m-am obosit să ascund furtul.
Am furat şi am sărbătorit.
Ele m-au ajutat să ies tăcută şi glorioasă din realitate şi mi-au născut inspiraţia.
În ele am citit tot ce am căutat şi nu am găsit la oameni.
Pentru că lângă ele m-am simţit în siguranţă şi în pericol.
Pentru că m-au primit când am fost nevinovată.
Pentru că m-au primit imorală.
Pentru că m-au primit cu soare şi ocean.
Ce aș putea să îți spun mai frumos decât „Tu eşti cartea mea”?
