– E-n regulă, mai spuse Maitland. Ar fi trebuit să vezi în ce stare eram eu când l-am auzit prima dată pe unul râzând. După asta e greu să mai vrei să omori pe cineva. Încă îl mai aud râzând uneori, adăugă el după o pauză. Pe neamțul acela, primul dintre ei.
De-a lungul timpului, oamenii au interzis iubirea, dar au acceptat întotdeauna războiul. Iubirea între doi bărbați sau două femei a stârnit rușine și revoltă. În schimb, războaiele au fost aplaudate, glorificate chiar, de parcă moartea ar fi fost mai demnă decât dragostea. Până la urmă, ele, nu iubirea, au scris cele mai dureroase tragedii ale lumii.
Despre In memoriam am evitat să scriu, gândindu-mă că subiectele abordate sunt prea dificile și merită o analiză mai complexă. Astăzi mi-am dat seama că am greșit. Nu e nimic nemaiauzit sau nemaiîntâlnit în acest roman. Este vorba despre iubire și război. O iubire naturală, dar pedepsită de lege și de judecata oamenilor, doar pentru că iubirea între două persoane de același sex n-a fost niciodată pe placul normei. Un război ca toate celelalte, împotriva firii umane, crunt, destructiv, care înghite totul în calea lui, lăsând în urmă doar ruine. Din păcate, ambele subiecte sunt încă de actualitate. Ne place să spunem să nu repetăm istoria, ca și cum din istorie chiar reușim să învățăm ceva. Ei bine, uite că nu am făcut-o.
Care este povestea?
Pe scurt, In memoriam este o carte despre iubire în timpul Primului Război Mondial. În centrul acțiunilor îi avem pe Gaunt și Ellwood; Gaunt este britanic, dar pe jumătate german, o dualitate care îl pune într-o lumină complicată atunci când vine vorba de partea pentru care luptă. Propria mamă îl sfătuiește să meargă la război, la mai puțin de nouăsprezece ani, doar pentru a-și dovedi loialitatea față de țara. Ellwood este un tânăr strălucitor și extrovertit, care trăiește pentru poezie. Cei doi se cunosc într-un spațiu aproape idilic; o școală cu internat din Anglia, unde mai mulți băieți privilegiați citesc Visul unei nopți de vară și idealizează războiul – care sună glorios atâta timp cât nu ești tu cel căzut pe câmpul de luptă.
Ellwood se dăruia ușor, întotdeauna o făcuse, însă lui Gaunt nu i se păruse niciodată că ar fi o dovadă a sentimentelor lui adevărate. Pur și simplu îi plăcea să fie iubit.
Deși ne aflăm într-o perioadă în care relațiile între persoane de același sex erau pedepsite prin lege în Anglia, încă din școală, Ellwood își dă voie să trăiască liber atracția pe care o simte față de alți băieți. Chiar și mama sa îi recunoaște un anumit tip de sensibilite pe care încearcă să o protejeze. Ellwood este subiectul unei pasiuni intense pe care Gaunt o trăiește. El este reținut în a-și exprima sentimentele, ajungând ca pe câmpul de luptă să regrete că în mintea sa are un gol în locul amintirilor poveștii de iubire pe care ar fi putut să o trăiască cu Ellwood.
Poate că mi-aș fi dorit ca Ellwood să se prefacă totuși că mă iubește, fie și numai pentru câteva săptămâni, în loc să rămân așa, fără nimic. (Ellwood mi-ar spune că există un citat relevant din Tennyson.) În mintea mea a rămas un loc gol, acolo unde ar fi trebuit să fie amintirile astea.
Despre ce vorbim azi?
Povești despre război sunt multe, și toate reușesc, într-o măsură mai mică sau mai mare, să descrie ororile pe care războiul le aduce în viețile oamenilor. Așadar, în continuare, o să vă spun de ce cred că, dintre multele cărți cu și despre război, romanul lui Alice Winn merită să fie ales.
Vârsta autoarei
Alice Winn este născută în 1992. Este o autoare tânără, iar acest lucru se simte în atenția ei specială pentru fragilitatea tinereții celor trimiși pe front. Ea vine cu o perspectivă empatică și actuală, care poate lipsește uneori din narațiunile clasice, aducând mai aproape de cititorii tineri cruzimea războiului și motivele pentru care acesta este departe de a fi ocazia pentru glorie și afirmare individuală a curajului, așa cum l-a prezentat uneori, în mod greșit, istoria. Capitolele sunt scurte, fiecare fiind ca o scurtă secvență dintr-un film.
Delicatețea iubirii
Deși aproape că nu există carte în care să nu fie și o poveste de iubire, relația dintre Ellwood și Gaunt este de o delicatețe rară. Am mai întâlnit aceeași tandrețe în poveștile lui Jude și Willem (O viață măruntă, de Hanya Yanagihara) și Elio și Oliver (Strigă-mă pe numele tău, de André Aciman). O viață măruntă, Strigă-mă pe numele tău și In memoriam sunt trei romane care mi s-au lipit de suflet pentru naturalețea și blândețea cu care protagoniștii se iubesc. Ele sunt romanele pe care le recomand chiar și persoanelor sceptice în privința tematicii LGBT în literatură. Vă provoc să le citiți și să vedeți că iubirea rămâne iubire, indiferent de oamenii între care apare.
In memoriam vine și cu faptul că, în fața războiului și a morții, așa-zisa crimă a iubirii dintre două persoane de același sex pălește, devenind o vină absurdă într-o lume în care adevărata tragedie este pierderea umanității. Ellwood și Gaunt se protejează atât de mult de persoanele din jur, doar ca să realizeze într-un final, nu numai că ceilalți le intuiesc sentimentele, ba chiar sunt dispuși să le accepte și să le protejeze. Poate că și războiul este bun la ceva; să arate care sunt adevăratele atrocități și cruzimi ale vieții.
Războaiele, prăpastia dintre femei și bărbați și penele albe
Uneori, Ellwood se ducea la fereastră și se uita la femeile care treceau pe biciclete. “Ce drăguț!”, exclama în sinea lui, dorindu-le să aibă parte de accidente și eșecuri.
Alice Winn aduce foarte subtil această temă în discuție, dar ea aproape că plutește asupra întregului roman. Prăpastia dintre bărbați și femei se vede cel mai clar în momentul în care Ellwood, privind o femeie plimbându-se pe bicicletă, departe de tranșee și obuze, îi dorește să aibă parte de accidente și eșecuri. Poate părea surprinzător să spun că ostilitatea cu care el privește femeile este de înțeles. Explicația vine din obiceiul „penelor albe”. În Primul Război Mondial femeile britanice ofereau o pană albă bărbaților tineri care nu erau în uniformă, ca semn de rușine, acuzându-i că sunt lași pentru că nu s-au înrolat. Gestul avea rolul de a-i presa social și moral să meargă pe front.
– Tu de ce nu ești pe front?
Trecătorii se opriseră ca să-i audă răspunsul.
– Încă nu am nouăsprezece ani.
Cele două tinere se uitaseră una la alta.
– Așa spun toți, ricanase cea mai puțin atrăgătoare și îi întinsese o pană albă.
Maud
Maud este sora lui Gaunt, și persoana cu care Ellwood este hotărât la un moment dat să se căsătorească. Nu pentru că ar iubi-o, ci pentru că este cea mai apropiată persoană de cel pe care îl iubește. Când Gaunt este îndemnat de mama sa să se înroleze pentru a dovedi că familia lor aparține cu adevărat Angliei, unul dintre motivele invocate este viitorul lui Maud. Deși la început Maud pare crudă și imatură, susținând fără ezitare punctul de vedere al mamei, pe măsură ce povestea avansează, ea evoluează remarcabil — câștigând profunzime, empatie și o înțelegere tot mai matură a lumii din jur. Într-un univers profund masculin, ea gravitează între Gaunt și Ellwood, cei doi poli din viața ei. Important este că, într-un final ea își câștigă independența și luptă pentru libertate și pace, spălând, într-un fel, obiceiul penelor albe.
În încheiere
In memoriam nu este deloc o carte ușoară, dar se citește ușor pentru că este plină de suspans, trăiri, acțiune și emoție. Nu știu dacă este un roman care va rămâne un reper în literatură, dar cred că are potențialul de a rămâne un reper în viețile cititorilor. Eu închei prin a formula începutul acestei recenzii ca întrebare de data aceasta: cum poți să interzici și să condamni iubirea, dar să accepți războiul?
Iar fundalul acestei multitudini de răni ușoare era mizeria: sacii cu nisip, spre exemplu. Când îi scrisese Gaunt că erau putrezi, Ellwood nu înțelesese cum putea nisipul să putrezească? Doar că sacii nu mai erau umpluți cu nisip propriu-zis, ci cu un amestesc dezgustător de nisip și pământ cu resturi de măruntaie umane. Duhneau a carne în descompunere și uneori se crăpau brusc, împroșcându-i pe cei din apropiere cu sânge închegat și viermi. Pânza aspră a sacilor astfel goliți era apoi folosită de oameni pentru cele mai diverse lucruri, de la împachetarea brânzei la pansarea tăieturilor.
Cartea a apărut în 2024, la Editura Litera — o găsești aici.
