I judge books by their covers #asasunteu
Nu este genul de carte pe care m-aș fi așteptat să îl citesc. M-am tot gândit dacă ar trebui să scriu despre aceasta și ce aș putea să spun despre ea, așa că o să încep cu întrebarea pe care mi-a lăsat-o: unde se termină credința și unde începe pierderea simțului realității?
Nu aș fi putut să îmi imaginez cum s-ar putea scrie o carte referitoare la un lucru atât de dureros, dar Joyce Carol Oates a făcut-o într-un mod desăvârșit. Autoarea reușește să ia una dintre cele mai întunecate părți ale umanității și să scrie despre asta într-un mod aproape crud și neîndurător.
Cartea urmărește modul în care comunitatea unui bloc din București a reacționat la lockdown-ul din martie 2020; pe scurt, așa s-au descurcat oamenii simpli în timpul pandemiei.
Andreea Corneanu scrie foarte bine și clar. Pe întreg parcursul cărții am avut convingerea că citesc un roman în spatele căruia stau multe ore de documentare, lucru care mi-a confirmat din nou ideea că nicio carte bună nu se bazează doar pe talentul autorului, ci și pe mult efort din partea acestuia.
Deși se citește ușor, cartea nu este deloc simplă. Aceasta povestește saga familiei Esposito și urmărește evoluția acesteia timp de aproape un veac, începând din 1914 și terminându-se în 2009. Acțiunea cărții se desfășoară în Castellamare, o insulă micuță și imaginară ce aparține Italiei.
De multe ori pe parcursul cărții am avut sentimentul că Jeanette Winterson a scris cartea pentru ea și m-am întrebat cu ce drept aș putea judeca eu încercarea cuiva de a-și reforma identitatea din toate cioburile trecutului.
Vara în care am devenit frumoasă este o carte pe care eu aș numi-o cel puțin plăcută. Poate că nu este cel mai fericit lucru pe care îl poți spune despre o carte, dar uneori asta este tot ceea ce îți dorești: să citești ceva plăcut și relaxant, la finalul unor zile copleșitoare.
Apă dulce este un roman a cărei acțiune se desfășoară în jurul Adei și prezintă într-un mod de o frumusețe absolută ideea de identitate fracturată. El nu liniștește și nici nu înduioșează, este sfâșietor, puternic și întunecat.
Printr-o întâmplare fericită, a ajuns la mine Unsprezece minute; o carte care m-a pus pe gânduri și pe care, în câteva cuvinte, aș descri-o ca fiind materializarea unor metafore despre viață, iubire, plăcere și sexualitate.
La o primă lectură, ai putea crede că această carte, spune povestea lui Firdaus, o femeie din Egipt condamnată la moarte pentru că a ucis un bărbat. Firdaus pare că este într-o competiție cu viața, care la fiecare pas îi pune piedici.