Gene dominante – Ștefania Mihalache

Când mami și tati se ceartă, Ileana are impresia că îi dispare o parte din corp, iar când ei se împacă, își primește înapoi partea și se bucură. Dar acum ar vrea mai repede picioarele înapoi, ca să meargă cu ele la plajă […] Palma lui tati coboară foarte repede până foarte aproape de obrazul lui mami. Se oprește chiar acolo, deasupra pielii și pare că nu mai știe ce să facă.

Gene dominante – P. 84

Îmi plac lucrurile organizate. Pentru că nu reușesc niciodată să îmi fac ordine în gânduri, am tendința să organizez fiecare detaliu din realitatea exterioară. Este încercarea mea de a păstra un echilibru firav în universul meu. Pentru că îmi este greu să înțeleg în întregime tot ceea ce trăiesc, port cu mine neîncetat zeci și sute de gânduri; gânduri la care mă întorc constant și gânduri la care renunț cu greu. Am sperat întotdeauna că, dacă printr-o magie aș reuși să îmi trăiesc viața într-un sens diferit de cel cronologic, totul ar deveni mai clar. Gene dominante vine ca o dovadă că sensul unei existențe s-ar putea distinge mai bine dacă am reuși să asamblăm într-un singur întreg toate momentele pe care le-am trăit atât noi, cât și familiile noastre.

Gene dominante este în primul rând radiografia unei familii. Ștefania Mihalache o pune în centrul a 12 povestiri pe Ileana, nepoata doamnei Craiu și fiica Lidiei. Cartea se desfășoară urmărind două planuri narative, fără să respecte o cronologie clasică. În acest fel ne sunt prezentate diferite episoade din viața Ilenei, atât din prima tinerețe (planul de actualitate), cât și din copilărie și adolescență.

În prezent, Ileana trece prin provocări în viața de cuplu cu Mar, partenerul său, iar contrapunctul din trecut este chiar relația propriilor părinți, care începe cu imposibilitatea Lidiei de a refuza o cerere în căsătorie. Întregul univers prezentat în Gene dominante este completat de inocența și naivitatea cu care sunt expuse diferite episoade din copilăria Ilenei privite prin ochii ei, dar și de fragmente din ceea ce viața presupunea în timpul perioadei comuniste.

Ce mi-a plăcut în mod deosebit la cartea Ștefaniei este modul în care evidențieză faptul că suntem întotdeauna influențați de un trecut pe care literalmente, nici măcar nu l-am trăit. Chiar dacă am prefera să credem că ne-am construit propria persoană după alegerile noastre, păstrând doar ceea ce ne-a plăcut cel mai mult, există aceste legături intergeneraționale care ne influențează mai mult decât ne-am putea aștepta. Există în trecutul familiilor noastre, alegeri pe care noi le-am moștenit și care au fixat anumite lucruri pe care nu le mai putem schimba. Păstrăm în noi aceste gene dominante, ca pe însemne ale unui întreg trecut.

Nu este neapărat un minus, dar trebuie să spun că personajele feminine sunt conturate mult mai puternic decât cele masculine. Ileana, împreună cu bunica sa, doamna Craiu și cele două fiice ale sale, sunt femeile puse întotdeauna în centrul atenției, părând astfel că personajele masculine se află la granița dintre umbră și lumina răspândită în jurul acestora. Nu știu care a fost intenția autoarei, însă eu am perceput Gene dominante ca fiind o carte cu accente feministe fine. Tot aici trebuie să recunosc și că sunt îndrăgostită iremediabil de personajul doamnei Craiu.

După această carte am rămas cu ideea că a privi înapoi este un adevărat act de curaj, pentru că nu o să știm niciodată dacă suntem pregătiți pentru ceea ce am putea găsi. Așa că, citiți Gene dominante chiar și ca pe un exercițiu în acest sens, pentru că există posibilitatea ca într-o zi să realizăm că am căutat întotdeauna greșit răspunsuri în prezent și să decidem că e timpul să ne îndreptăm atenția în direcția trecutului.

P.S: Am uitat cumva să spun ce copertă grozavă are?