I-ar fi urlat despre lașitate și promisiuni încălcate, un efort mult prea mare, pe care nu merita să-l facă. Le spui ce gândești oamenilor cărora le pasă de tine și în care poți avea încredere. Restul sunt doar străini. Trebuie să-i tolerezi încă o zi și jumătate. Și, dacă s-ar putea, să nu-i mai vezi apoi niciodată în viața ta.
Dacă vă întrebați chiar și pentru un moment unde a dispărut adolescentul nesigur, dar entuziast, și când s-a încheiat redefinirea unor aspecte din personalitatea noastră, atunci citiți Libelula. O să vedeți că el este tot acolo, încă trăiește cu noi și este dornic, în continuare, de înțelegere și iubire.
Doina Gecse-Borgovan a făcut o treabă foarte interesantă în romanul său: nu a venit cu frământări imposibile, nu și-a pus personajele în situații excepționale, ci a creat imaginile a doi adolescenți aproape comuni. Viețile lor sunt firești, iar deciziile pe care aceștia le iau, ar putea fi ale oricui. Ei generează poezii folosind ChatGPT, sunt preocupați de cum arată, își doresc să impresioneze și să iubească, înțeleg lumea într-o manieră (aparent) naivă, dar profundă și, bineînțeles, se revoltă împotriva părinților și își doresc să fugă de acasă. Totuși, nu ai cum să nu te emoționezi atunci când romanul te face să realizezi fărâma de încredere și de iubire de care are nevoie un adolescent pentru a-și construi propria identitate și a înfrunta lumea.
Cine sunt protagoniștii?
Povestea celor doi adolescenți începe, cum nu s-ar putea mai potrivit: în sala de clasă. Eva s-a transferat de curând în școala lui Tudor, așa că, universul, sau mai bine zis o dirigintă prea puțin suportată de elevi, îi așează pe amândoi în aceeași bancă.
În ceea ce îl privește pe Tudor, nu pot să-mi dau seama cât din fascinația lui pentru gaming este autentică, și cât se datorează refugiului pe care lumea digitală i l-a oferit pentru a se apăra de abandonul tatălui. Nu îi place școala. Relația cu mama sa este una complicată, în timp ce relația cu tatăl său este aproape inexistentă. Se simte neînțeles de cei din jur și, atunci când nu este invizibil, este ținta glumelor colegilor. Are probleme cu greutatea și este singuratic.
Eva, în schimb, este o sfrijită. Îi place să citească, să învețe, și tot ceea ce-și dorește este o viață liniștită. A fost un copil-nomad, din cauza serviciului tatălui său. Nu simte că are rădăcini, poate de aici și fascinația acesteia pentru natură. Nu a putut lega prietenii care să dureze, așa că a umplut golurile rămase cu dragostea pentru cărți și pentru natură – două lucruri constante și indepedente, pe care le poate păstra indiferent de locul în care locuiește.
Se zvonise de prin martie că vor avea o colegă nouă. O simandicoasă, șușoteau fetele. Cică trăise mai mult prin străinătate și se mutase de curând cu părinții la ei în oraș. Sau cam așa ceva i se păruse că aude.
Ce îi face deosebiți pe cei doi adolescenți?
Cu siguranță, naturalețea cu care se apropie. Modul în care relația pe care o construiesc îi determină să devină mai buni, fără să își propună în mod conștient asta. Vulnerabilitatea pe care Tudor o arată în momentul în care îi vorbește Evei despre tatăl său. Pasiunea pe care o pune Eva în lucrurile care îi plac și încrederea cu care privește spre viitor. Sinceritatea cu care Tudor îi mărturisește că te-am mințit, și simplitatea cu care fata îi răspunde.
Sunt câteva lucruri în romanul acesta pe care simt că le-am pierdut în timp, dar știu sigur că le aveam în timpul adolescenței. Cred că sentimentul de pierdere este unul comun, așa că, asta îi face deosebiți pe Eva și pe Tudor. Ei încă au multe dintre lucrurile pe care noi le-am pierdut sau le-am transformat în versiunile lor mai complicate și, automat, mai greu de trăit și înțeles.
Cui recomand cartea?
Uite un mare avantaj al cărții. Poate fi recomandată oricui. Sigur că o recomand, în primul rând, adolescenților, pentru că este fix genul de carte pe care mi-aș fi dorit să o citesc atunci când voiam să înțeleg de ce adulții sunt așa cum sunt și nu reușeam. Atunci când îmi promiteam că voi fi altfel. Dar, mai important de atât, o recomand adulților. Și nu numai celor care doresc ca prin lectură să mai comunice cu adolescentul pe care l-au lăsat în urmă, ci mai ales celor care simt că adolescenții nu mai sunt cum erau. Să ne amintim că și adolescenții de azi au aceleași frământări și temeri, dar în alt context.
Este o vârstă a fragilității și a sensibilității extreme. O vârstă a revoltei și a curajului, a nesiguranței și a îndrăznelii, a naivității înduioșătoare și a unei surprinzătoare înțelepciuni.
Aproape niște concluzii
O experiență similară de lectură am avut și cu Big in Japan, romanul lui Cosmin Leucuța, despre care am scris aici. Amândouă fac parte din colecția Prima dragoste a editurii Paralela 45 – un nume foarte sugestiv pentru o colecție din care, cu siguranță, veți mai vedea titluri pe aici.
În ceea ce privește, Libelula, nu veniți spre această carte cu așteptări nejustificate, pentru că nici nu cred că și-a propus să fie un roman care să dea lumea literară peste cap. În schimb, citiți-l cu sufletul deschis, și o să găsiți în el foarte multă căldură și lumină. Mie mi-a plăcut mult. Sper să vă placă și vouă (desigur, respectând condiția de mai sus).
P.S: Nu uitați ca la următoarea comandă să puneți în coș și un autor român.
