Aripi și ancoră. Culmea e că tânjim după amândouă, chiar dacă primele te ajută săzbori, iar cea din urmă te fixează. Nu e nici un paradox aici. Cei mai mulți dintre noi au nevoie – sigur, nu în același timp – și de aripi, și de ancoră. Iar eu le găsisem în ea. Și mă iluzionam că avea să fie cu mine până la sfârșit. Până la sfârșitul meu.
Spuneam la un moment dat că nu există titluri mai bune decât cele ale cărților de poezie. Ei bine, uite că Radu Paraschivescu îmi demontează acest mit personal și vine, ca de fiecare dată, cu un nou titlu irezistibil: Brățară pe glezna ta. După numai patru cuvinte, nu pot să nu mă gândesc la iubire, vară, intimitate și, deopotrivă, la libertate sau apartenență. Și dacă tot vorbeam de alegeri inspirate ale numelor unor cărți, de la același autor avem: Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, Cu inima smulsă din piept, Garoafe la bordel, Omul care mută norii, și altele.
Brățară pe glezna cui?
Romanul este construit sub forma unui schimb de scrisori electronice între Filip și Sonia. Ea are 37 de ani, el 50. Ea este scriitoare de succes, care nu mai are nevoie de alte prezentări, el este prezentator TV al unei emisiuni cu și despre cărți. Lui îi plac călătoriile, ei îi place să se refugieze în propriul apartament. Ea are întotdeauna pe masă un coș plin cu fructe, lui îi place ciocolata. El este plin de emoții și gânduri, iubește intens și e plin de efuziune atunci când își declară iubirea. Ea este circumspectă în ceea ce privește cuvintele și promisiunile, și este preponderent rațională. El învață să se bucure de lucrurile pe care le întâlnește în viață. Ea trăiește sub o carapace. Filip și Sonia se iubesc, dar nu petrec nicio noapte împreună.
Cum începe totul?
Cartea începe cu o convenție între Filip și Sonia, prin care cei doi stabilesc să comunice doar prin scrisori electronice. Fără întâlniri, fotografii sau apeluri.
Până acum, sugestiile noastre privind viaţa de cuplu nu au ajuns la un numitor comun. Şi nici unul dintre noi nu găseşte de cuviinţă să facă un pas în spate. Cel mai deştept nu cedează întotdeauna.
Filip decide să călătorească în mai multe țări de care îl leagă diferite amintiri. În primul rând, pentru că așa ar fi mai suportabilă convenția dintre cei doi – preferând să fie la câteva sute de kilometri depărtare, decât la doi, trei – și pentru că altfel nu se poate.
Așa începe și cea mai descurajantă parte a romanului pentru mine, cea în care se aseamănă foarte tare cu un jurnal de călătorie (gen care îmi displace cu desăvârșire). Totuși, toate locurile vizitate, descrierile străzilor și ale restaurantelor, au reușit să nu mă sperie atât de tare și să stea în plan secund, adevărata miză a romanului rămânând pentru mine povestea de dragoste inedită dintre cei doi – un ghem de trăiri din care nu se mai pot separa tandrețea și problematica morții. Tot aici, vă spun și că, pe lângă multe descrieri ale călătoriilor, veți găsi referințe la melodii, cărți, scriitori și, bineînțeles, la fotbal (un fel de semnătură și easter egg lăsat de autor în romanele sale). Practic, citești acest roman, și realizezi că la final mai ai încă zece cărți pe lista de citit.
Ce face acest roman să fie deosebit?
La parterul paradisului m-am simțit citind această carte. Un paradis în care iubirea este matură, puternică, statornică și sigură. O iubire în care oamenii pot trăi despreună (așa cum îi place lui Filip să descrie relația dintre el și Sonia), și totuși să își fie ancore. O iubire trăită ca o mare prietenie, în care schimbul de gânduri este o relație la fel de intimă ca și apropierea fizică. O iubire care nu te scutește de durere și singurătate, pentru că nu poate promite fericirea. O iubire care rămâne, pentru că, până la urmă, nu asta ne dorim cu toții? Ceva stabil, într-o mare de lucruri care vin și pleacă.
Când nu mai ai cu cine să râzi, e semn limpede că viața nu merge într-o direcțe bună. Și că de fapt îi spui în continuare viață doar fiindcă nu găsești un termen potrivit.
Recunosc că, fiind lipsit de acțiune propriu-zisă, și mai degrabă plin de rememorări, gânduri și stări, eu am citit romanul în porții foarte mici. Mai mult, am avut o preferință pentru scrisorile Soniei, chiar dacă romanul este scris din perspectiva lui Filip. Mi-au plăcut pentru afecțiunea lor reținută, și pentru încăpățânarea cu care Sonia se păstrează retrasă de lume, lucru ce nu putea fi decât semnul unei dureri foarte mari. În ceea ce-l privește pe Filip, o să spun doar că m-am topit citind finalul fiecărei scrisori. Las mai jos unul dintre ele (nu neapărat pe cel mai bun).
Cel care vrea să-ți facă zi de zi casă din brațele lui, cel pe care fiecare oră lângă tine îl îmbogățește, cel care nu știe ce să-ți mai scrie ca să te convingă să iei decizia, bună. Tandru și topit, Filip
Romanul are două părți: O lume cu sens și Nu poți grăbi durerea. Citisem undeva că este abruptă trecerea dintre cele două. Nu mi s-a părut, ba din contră, toate emoțiile pe care le-am acumulat citind O lume cu sens au curs ca un râu în momentul în care am început Nu poți grăbi durerea. Partea romanului pe care am citit-o cu sufletul strâns de atâta melancolie, doliu, pierdere și apăsare.
Ea nu avea douăzeci și cinci de ani. Împlinise treizeci și opt, fără ca asta să însemne ceva. Durerea e uneori aceeași în filme, în romane și în viață. Și n-o poți grăbi.
O să închei prin a spune că Brățară pe glezna ta este un roman special. Nu știu dacă va fi pe gustul tuturor, dar cu siguranță este potrivit pentru cei care reușesc să spună: cred într-o iubire matură.
P.S: Nu uitați ca la următoarea comandă să puneți în coș și un autor român.
Totul e să nu pozăm în victime ale sorții când pierdem ceva, când ni se răpește un om pe care l-am iubit. Suntem personaje secundar în scenariile acestea. Iar dacă ne afișăm suferința, e pentru că tânjim – conștient sau nu – după consolări și compătimire (…) În ce mă privește, n-o să mă cred niciodată marea perdantă când o să-mi dispară un prieten sau o rudă apropiată. Mi s-ar părea o formă de egoism, chiar de ipocrizie. Pierderea e în primul rând a lor, a dispăruților, nu a mea. Ei sunt cei cărora nu le mai miroase a liliac și a frunze arse.
