I judge books by their covers #asasunteu
Cei trei protagoniști sunt din Timișoara, au în jur de treizeci de ani și, deși sunt suficient de înstăriți pentru a trăi în confort, cu toții se confruntă cu senzația neîmplinirii și a singurătății. Beatris Serediuc vine cu un fel de literatură incisivă și acidă. Parcă se joacă atunci când scrie și nu se teme de cuvinte care mușcă și zgârâie.
Oamenii par să aleagă întotdeauna calea auto-distrugerii. Suntem fragili și plini de conflicte. Ne refugiem în noi și uităm să mai privim în afară. Privim afară și uităm de ceea ce este înăuntru. Nu ne găsim locul. Ne dăm totuși seama de momentul în care l-am avut și l-am pierdut.
Scriitorii sunt în slujba cititorului, supuși voinței și puterii lor de consum. Ei nu mai au o altă viață, nu se mai privesc altfel decât ca pe niște umili servitori ai cititorilor. În acest nou univers, pentru un scriitor, a nu fi citit de public înseamnă moarte.
Avem de-a face în acest roman cu o femeie care a avut întotdeauna de ales între două drumuri: carieră sau copii, căsnicie sau prietenie. Tragedia apare în momentul în care realizezi că durerea nu este o parte din drumul ales, ci zace în tine, astfel că, pe orice cale pornești, ea rămâne prezentă în viața ta.
La parterul paradisului m-am simțit citind această carte. Un paradis în care iubirea este matură, puternică, statornică și sigură. O iubire în care oamenii pot trăi despreună și totuși să își fie ancore. O iubire care nu te scutește de durere și singurătate, pentru că nu poate promite fericirea
Ce se întâmplă atunci când reușim să ne acceptăm traumele? Când, în loc să ne înfrângă, avem maturitatea de a proceda diferit și de a răspunde împotriva primului instinct. Nu-i așa că v-ar plăcea să citiți despre asta? Dacă răspunsul este da, acest roman este alegerea potrivită.
Lucrurile nu sunt niciodată atât de rele pe cât par, dar nici atât de bune pe cât sperăm. Cu asta am încheiat eu romanul lui Cosmin Leucuța. Big in Japan este un cheatsheet despre ceea ce viața îți oferă. O carte scurtă despre durere și foarte multă tandrețe.
Eroina Ioanei Unk privește iubirea și relațiile din unghiuri aprope imposibile, cu intensitate, manie și obsesie. Probabil că și trăiește tot ceea ce gândește, dar nu în asta stă miza cărții, ci într-o obsedantă căutare a iubirii – dincolo de pierdere, suferință și trădare.
Chiar înainte de a se căsători, Carmen Uscatu supraviețuiește unui accident în care pierde unul dintre cei mai iubiți oameni. Vindecarea nu este ușoară. Fizic are parte de multe complicații și dureri care ar fi putut fi evitate sau ameliorate dacă sistemul medical românesc nu ar fi fost atât de trist și de sumbru.
Hana mi-a amintit că putem confunda cu ușurință puterea de adaptare cu dezumanizarea și că este întotdeauna mai ușor să întoarcem capul. Mi-a amintit cât de mult contează pentru fiecare dintre noi să ne găsim scuze, fiind suficient de josnici încât să întoarcem toată ranchiuna împotriva victimelor, doar pentru a nu ajunge să ne urâm pe noi înșine.