Așa îmi place mie. Un calendar supraaglomerat îmi aduce bucurie. Însă uneori mă trezesc visând să plec din oraș – să-mi caut un locșor pe malul apei unde să scriu și să muncesc în paralel într-un restaurant, ca să am cu ce-mi plăti facturile – și simt cum mă strânge pielea, de parcă viața mi-ar fi rămas mică. Asta ar surprinde cam pe oricine, știu bine. Sunt o femeie de treizeci de ani care, în general, este foarte organizată.
Vara iubirii noastre, P. 25
Mi-a plăcut întotdeauna faptul că romanele pentru adolescenți mai sunt numite și cărți din categoria young adult. Ca și cum deși am depășit de mult perioada adolescenței, ni se mai dă o șansă să aruncăm o privire într-un univers mult mai simplu decât cel în care trăim – cel al maturității, al fricilor și al regretelor.
Personal, nu mă mai regăsesc în astfel de povești. Recunosc faptul că mi-am pierdut răbdarea pentru cliché-uri și repetiții. Totuși, o dată la ceva timp aleg o carte din categoria young adult și încep să o citesc cu atenție. Încerc să mă ancorez în acea perioadă în care nu înțelegeam lumea, dar eram sigură că mă înțeleg pe mine.
Vara iubirii noastre este în mod clar o lectură ușoară, plăcută și caldă, care se simte cu adevărat ca o zi nesfârșită din perioada vacanțelor de vară. Percy și Sam, cei doi protagoniști ai romanului, se cunosc la vârsta de treisprezece ani, într-un orășel liniștit, din apropierea unui lac. Sam locuiește în acest loc, însă Percy își petrece acolo doar vacanțele de vară, lucru care transformă acest spațiu într-un univers îndepărtat de lume, plin de libertate și tinerețe.
Vară după vară, Sam și Percy se reîntâlnesc, iar legătura ce ia naștere între ei se transformă dintr-o prietenie puternică și naivă într-o atracție irezistibilă. După câțiva ani, o greșeală aparent iremediabilă îi separă pe cei doi; fiecare decide să își urmeze propriul drum, lăsându-l în urmă pe celălalt. Aceștia se vor reîntâlni de abia peste doisprezece ani. Singuratici și dezorientați, cei doi trebuie să decidă dacă sunt dispuși sau nu să se ierte.
În ceea ce privește construcția romanului, autoarea a ales alternanța planurilor temporale, lucru care îmi place și cred că este una dintre cele mai bune variante pentru a reuși să capteze atenția cititorilor.
Ceea ce m-a impresionat la această carte este modul în care autoarea a reușit să creeze acest spațiu idilic, ce pare atât de îndepărtat de lume încât te face să te întrebi care este locul tău – care este locul și timpul în care lucrurile erau simple și frumoase și în care te-ai putea reîntoarce. Și pentru că de cele mai multe ori reușesc să complic chiar și lucrurile simple, nu am reușit să citesc nici această carte fără să rămân cu întrebări și cu foarte multe gânduri. M-am întrebat dacă regretele trec cu adevărat vreodată și cum ne împăcăm cu ele. Ce facem cu toate greșelile noastre? Cum trăim cu ele și cât de adânc trebuie să le îngropăm astfel încât să nu provoace adevărate cutremure în viețile noastre atunci când reușesc să iasă la suprafață?
În ceea ce mă privește, m-a surprins faptul că la finalul acestei cărți nu am reușit să am o stare de bine; să simt acea speranță pe care cărțile de acest gen ar trebui să o transmită. Am terminat romanul cu un amestec de emoții mai degrabă negative, fie pentru că nu mai cred în lucruri care se rezolvă atât de simplu, fie pentru că nu am reușit să mă închid între paginile cărții și să trăiesc într-o vară nesfârșită și simplă.
Recomand această carte în mod evident adevăraților membrii ai categoriei young adult și, într-un mod mai puțin evident, tuturor persoanelor care își doresc să nu uite sentimentele unei perioade cu posibilități infinite.
