Aș fi vrut să încep cu un citat din această carte. Ceva profund, ceva remarcabil, ceva să justifice de ce am citit această carte pe nerăsuflate. Din păcate nu există nimic memorabil, așa că rămâne doar să mă credeți pe cuvânt: cartea merită citită.
O să încep cu povestea modului în care a ajuns la mine o carte pe a cărei copertă scrie “Carte fenomen pe Goodreads și TikTok”. Ca utilizator fidel Goodreads, mă las convinsă, dar TikTok? În orice caz, am primit cartea cadou la o comandă de la editura LITERA.
Am început să o citesc pentru că aveam nevoie de o lectură ușoară. Ceva care să îmi curețe mintea și eventual să mă țină ocupată o vreme. Ceea ce nu m-am așteptat a fost să dau pagină după pagină și să vreau să aflu mai multe. Cartea este despre Olive Smith, o studentă în anul al treilea de doctorat la Universitatea Stanford care deși nu spune că nu ar crede în iubire, nu își pune nicio speranță în relații. Totul se schimbă datorită unei situații care o aduce aproape de un profesor celebru din campus, Adam Carlsen (care se dovedește a fi total opus reputației lui prea puțin sau deloc favorabile).
În timp ce scriu îmi dau seama că sună exact a genul de carte pe care nu aș citi-o. Așa că o să mă opresc în curând. Mai spun doar că ceea ce m-a atras la Ipoteza iubirii, este un tip de frumusețe al personajelor și faptul că nu sunt complicații inutile (cartea nu este scrisă cu intenția de a fi un sirop).
A fost o carte cu o acțiune predictibilă? Da. De ce aș recomanda-o totuși? Pentru că are un tip de armonie de care uneori avem nevoie și pentru că citind-o m-am simțit ca și cum aș sta pe o bancă afară și m-ar încălzi un soare plăcut de început de martie.
P.S: Autoarea cărții chiar vine din mediul academic și are o mulțime de articole publicate despre știința creierului (ceea ce nu explică deloc cum a scris o carte care îți ajunge așa rapid la inimă.
