image
100 de cuvinte despre o carte scrisă în numai 70 de pagini. Zuzu și Zuzi se cunosc pe internet și se îndrăgostesc. Deși fiecare are o altă relație, cei doi își continuă povestea de dragoste numai în spațiul virtual pe parcursul mai multor ani. Acțiunile sunt relatate din perspectiva lui Zuzi (personajul feminin). Fără abordări sofisticate sau pretențioase, Anida Lasto spune multe folosind cuvinte puține. O carte ușor de înțeles și interesantă pentru orice vârstă, în special pentru persoanele care au avut sau au relații la distanță. Autoarea reușește să folosească ideea de suflete pereche fără a suna ca un simplu clișeu.
Ai simțit vreodată că ai cunoscut un suflet pereche ce te-a atins astfel încât ți-ai schimbat percepția asupra sentimentelor într-un mod iremediabil? Mă refer la acea legătură sufletească care bate orice film. El e Zuzu și eu sunt Zuzi. L-am cunoscut pe Zuzu pe net acum circa unsprezece ani. Eram doi copii inocenți (…) Nu-mi amintesc cum ne-a adunat destinul. Dar îmi amintesc perfect felul în care mă făcea să simt: mai profund și mai sensibil ca niciodată.
Anida Lasto