Nu e nimic neobișnuit ca la vârsta maturității să ne găsim într-un scenariu diferit de ccel pe care l-am construit, cu mintea, în anii copilăriei și ai adolescenței (…) Undeva, pe parcurs, trebuie să se fi produs un scurtcircuit, un eveniment care a tăiat legături esențiale între mine cea de atunci și cea de acum. Asemenea unui pod sărit în aer sub presiunea devastatoare a unui explozibil, trecutul și prezentul atârnă frânte pe cele două maluri ale existenței, ca două lumi separate, incomplete, incapabile să se sudeze la loc, să se reconecteze.
Îmi era atât de dor de un roman mare! Cu multă poveste. Genul pe care îl port cu mine la propriu. Cel care mă face să mă obișnuiesc cu personajele atât de tare, încât la final să cred că Ana există cu adevărat în viața mea, că o cunosc și știu ceea ce simte. Mai spun ceva și despre titlu? Este greu să îl vezi și să nu ai impulsul de a citi și cartea. Din punctul meu de vedere, foarte inspirat. Ba chiar unul dintre cele mai bune titluri văzute în ultima vreme.
Ramona Păunescu și-a propus să scrie despre frici: frica de dragoste, frica de sinceritate, frica de a trăi, frica de a nu mai fi niciodată bine și întreg. Despre traume și gestiunea relațiilor. Îndrăznesc să spun că și-a dorit să scrie chiar și despre feminism, dar ușor și temperat, pentru că, într-un final, feminismul este despre normalitate, nu despre cine este mai bun. Acum, este greu să scrii despre toate lucrurile de mai sus într-o singură carte, ba mai mult, cum le cuprinzi într-o poveste? Cum poți fi sigur că ajung la cititor? Cum scrii despre ele, fără să le numești?
Ei bine, la mine au ajuns, deși trebuie să recunosc că am avut momente în care am fost ușor sceptică și m-am temut că voi citi încă o poveste de dragoste și atât. Nici asta nu ar fi fost ceva rău, numai că eu m-am aruncat în universul creat de Ramona cu alte așteptări.
La nivel de acțiune, nimic neobișnuit. O poveste contemporană, în care doi oameni se cunosc, se plac, iar apoi trec prin toate etapele unei relații de iubire. Se mai adaugă la rețetă o prietenă extrovertită, Roxana, în totală antiteză cu eroina noastră, Ana, care pare să se ascundă de viață. Ce mi-a plăcut, totuși, la nivel de poveste, este că aceasta se menține pe linia realismului. De câte ori credeam că începe să semene a film, autoarea a venit și a ancorat-o în realitate, astfel încât m-am trezit de multe ori găsind multe asemănări între personaje și persoane reale din viața mea.
În ceea ce privește scriitura, nimic de reproșat. Cartea se citește ușor. Acolo unde este nevoie de emoție autoarea insistă, ba chiar plusează. Unde este nevoie de acțiune, nu încarcă inutil. Un scris echilibrat.
Și totuși care sunt traumele Anei? Ce piedici există în relația de iubire dintre ea și Andrei? Unde este drama? O să aleg să nu vorbesc despre asta, pentru că a descoperi toate aceste lucruri înseamnă a te bucura de povestea imaginată de Ramona. Totuși, o să vă spun ce am avut în minte la finalul cărții și cred că este suficient. Există în Micul prinț unul dintre cele mai frumoase lucruri despre care eu am citit vreodată. Micul prinț o întreabă pe vulpe ce înseamnă a îmblânzi, iar ea îi răspunde că înseamnă a-ți crea legături. Nu cunoaștem decât ceea ce îmblânzim. Dacă vrei cu adevărat să ai un prieten, îmblânzește-mă! Cam așa am văzut eu, la final, relația dintre Ana și Andrei. O îmblânzire care nu a înseamnat supunere, ci cunoaștere, răbdare, a avea nevoie unul de celălalt și a te putea bucura de predictibilitate (o nevoie de bază, ce ne face să ne simțim în siguranță). Până la urmă, toți ne dorim să fim îmblânziți.
Singurul risc al romanului Ramonei, ar putea fi acela că uneori are tușe prea fine. Că este ușor să te pierzi în poveste și să nu mai observi altceva. Din fericire, vine spre final cu câteva scene foarte puternice, iar tensiunea se intensifică atât de tare încât este imposibil să nu ai un bun venit la realitate, lucrurile pot fi urâte și dacă nu au fost pentru tine, ești doar norocos.
Eu asta am avut de spus despre romanul Ramonei Păunescu. Aștept cu nerăbdare să citesc următorul titlu semnat de ea. Dacă v-am făcut măcar puțin curioși, nu uitați ca la următoarea comandă să puneți în coș și un autor român.
