Îmi amintesc limpede doar un singur moment din acea zi. La întoarcere, în drum spre casă, a ieșit soarele de după nori. M-am oprit pe Calea Victoriei, scăldată în lumină, și am exclamat: “Ce beznă, Dumnezeule! Cât întuneric…”.
Despre colecția Biografii romanțate de la Polirom am scris mai multe aici, așa că vă rog, să le dați o șansă; fie că le citiți, fie că alegeți să le faceți cadou, nu veți regreta.
Care este treaba cu biografiile romanțate?
Eu le privesc ca pe un hibrid între realitate și ficțiune sau o zonă gri între literatură de beletristică și istorie literară. Practic, se ia o personalitate marcantă a culturii românești și i se povestește viața, iar acolo unde nu există date, golurile sunt umplute de ficțiune. Prin urmare, cititorul își asumă că există o anumită doză de fantezie în cadrul biografiilor, dar, dacă mă întrebați pe mine, exact asta le face deosebite.
Despre cine vorbim astăzi?
Ultima biografie citită, scrisă de Lilia Calancea, ne spune povestea Rodicăi Ojog-Brașoveanu, scriitoare română de romane polițiste. Aș putea spune că mai este numită și Agatha Christie a României, dar nu vreau să reduc la o simplă comparație o scriitoare despre a cărei operă, Lilia Calancea ne spune că a fost cel puțin extraordinară; pornind de la diversitatea personajelor, intrigi, umor și un stil literar inconfundabil.
Interesante la această carte sunt iubirea și fascinația pentru Rodica Ojog-Brașoveanu, pe care autoarea, Lilia Calancea, nici nu încearcă, dar nici nu cred că ar reuși să le ascundă. Ea este scriitoarea care îi influențează în mod decisiv cariera, convingând-o prin operele sale, să scrie în limba română. Acest roman nu este o simplă biografie romanțată, ci este un adevărat omagiu.
M-am rugat totdeauna lui Dumnezeu: Fere-mă, Doamne, de momente cruciale… Momentele acelea când nu știi încotro s-o apuci… Cum trebuie să procedezi… Să rămâi împăcat cu lumea, cu ce-ai învățat în poala de tafta sau stambă a mamei și la școlița din mahala… Să-ți poți privi obrazul clăbucit în oglindă… Înțeleptul, spun chinezii, nu disprețuiește nimic, înțelege orice…
— Și trădarea?
Roșianu clătină trist capul.
— Și!
De ce să citim despre viața autoarei?
Viața Rodicăi Ojog-Brașoveanu este în sine o poveste care merită să fie citită, chiar și numai pentru a o cunoaște pe femeia din spatele cuvintelor și rădăcinile creației sale. Pentru că da, în cazul Rodicăi, viața personală, experiențele și oamenii din jur, au avut un efect decisiv și se reflectă în totalitate în cărțile și personajele sale. Desigur că romanele ei rămân la fel de bune, indiferent dacă le citești înainte sau după această carte, dar sunt convinsă că le vei înțelege altfel.
Impresionant pentru mine este că
Pe tot parcursul cărții am văzut-o pe Rodica ca pe o fericită a vieții. O învingătoare a sorții pentru simplul fapt că a decis să trăiască și să iubească viața cu tot ceea ce ea i-a oferit. A trăit în prezent și nu a lăsat viitorul să o preocupe. Probabil că, de aici și căderea puternică în momentul în care moartea i-a răpit cei mai dragi oameni, lăsând-o cu o inimă înghețată, izolându-se de cei din jur și trăind doar în compania amintirilor fericire.
Moartea lui Cosma (ca să vezi, tot iarna) îmi înghețase tic-tacul din inimă. Și, dacă cu ceasurile publice m-am lămurit, știm că sunt făcute din metal special și e suficient să schimbi temperatura ca să-și reia mersul, cine-mi poate lămuri cum se repornește o inimă? La ce temperatură își revine?
În ciuda peisajului politic, Rodica a avut în jurul său oameni care s-au iubit și care au iubit-o. S-a născut într-o familie în care soția își iubea soțul, iar ea la rândul său l-a iubit pe Cosma, un bărbat sensibil, talentat, pasional, care nu se sfia să declare că o adoră și care îi croia haine – un semn delicat și discret de iubire. Așa că da, cred că autoarea nu a început să scrie din nefericire, ci dintr-un infinit talent și multă iubire. O dansatoare la pix, pe care scrisul o bucură și o împlinește, iar creativitatea pare o joacă. La asta se adaugă și încurajarea din partea unor oameni foarte rari – cei care văd în tine din exterior lucrurile la care tu ai devenit orb în timp, deși locuiești în tine zilnic. În schimb, cred că Rodica a scris și din multă nedreptate pe care a simțit-o din plin încă din copilărie, și pe care Lilia Calancea o pune în fața cititorului chiar în primul episod al romanului.
În mod surprinzător
Până aproape de finalul cărții nu am realizat cât de impresionată am fost de parcursul scriitoarei și de relația dintre ea și Cosma. Am crezut că nu m-a impresionat cu prea multe o poveste de dragoste aparent simplă și fericită (că îmi plac tragediile și dramele este binecunoscut deja). Dar uite că spre finalul cărții am simțit un gol în stomac atunci când am realizat câtă nevoie aveam ca viața Rodicăi să se termine cu un Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Fără să realizez, i-am citit viața cu naivitatea unui copil care în sfârșit găsește o poveste frumoasă care să îi confirme că binele și iubirea există, și că amândouă pot fi trăite. Voiam să cred că există fericire chiar și într-o mare de instabilitate, independent de regimul politic și de ideologii.
Împăcarea cu singurătatea. Prima dintre fricile cele mai mari de azi: singurătatea. Într-un mușuroi de oameni, Melania e o singuratică. Iar Mirciulică nu-i decât sufletul ei.
Exact acesta este momentul în care cred că m-am apropiat cel mai bine de personajul-Rodica, când am înțeles că pentru fiecare clipă de fericire, a plătit cu tristețe. Că cioburile de soare adunate pentru mama sa, i-au tăiat ei viața în bucăți și că în ciuda unei vieți care a părut mereu trăită cu o inconștiență adolescentină, în Rodica a fost mereu un adult atent și vigilent la toată nedreptatea și răul din jur.
Păcat sau sacrificiu? Nu știu. Până azi am certitudinea că altfel nu s-ar fi putut. Cioburile de soare pe care le-am adunat pentru mama mi-au tăiat în bucăți viața. Și acum, după moartea ei, pentru cine…? Căci pentru mine m-am dezvățat să trăiesc de mult.
Vina față de un părinte e ca lanțul care nu doar că nu te mai lasă să-ți iei zborul, dar nici să mai mergi. Poți doar să te târăști.
Un fel de concluzie
Nu ratați această carte. Eu de abia aștept să citesc romanele semnate de Rodica Ojog-Brașoveanu, iar pentru cei care le-au citit deja, este o ocazie perfectă să aflați mai multe despre personajele pe care bănuiesc că le-ați îndrăgit deja. Sunt și puncte bonus pe care le oferă această carte. Avem și puțin din parcursul Liliei Calancea ca scriitoare și om împărțit între două culturi. Ea pune întrebări și are câteva comentarii pertinente și curajoase la adresa trecutului nu foarte îndepărtat (pentru că mai nou adevărul este o formă de curaj), pe care vă invit să le citiți. Este greu să rămâi indiferent. Lectură plăcută!
Pe scurt, s-a produs o reciclare nu doar a operelor, ci și a eroilor. Din CV-ul multora au fost eliminate cărțile premiate pentru propaganda sovietică. Așa cum au fost eliminate tone de cărți din bibliotecile țării, în 1990.
P.S: Nu uitați ca la următoarea comandă să puneți în coș și un autor român.
