– Voi n-o să muriți, le-a zis anemonelor, cu gândul la macii copilăriei care, deși salvați de la moarte, păliseră lent și definitiv acolo unde fuseseră puși la păstrare, între foi de hârtie. Ați auzit? Voi n-o să îndrăzniți să-mi muriți.
Luchian: ochii, sufletul, mâna
Deși citesc mult, întotdeauna mi-a fost dificil să aleg o carte (cadou) pentru cineva. Ba mai mult, îmi este greu de multe ori să și recomand o carte cuiva. Așa că, profit de Luchian: ochii, sufletul, mâna pentru a încerca să vă conving să dați o șansă colecției Biografii romanțate de la Polirom. Cărțile colecției sunt numai bune de făcut cadou, recomandat ca punct de început pentru citit literatură și, de ce nu, ca exercițiu de înțelegere că, într-un final, fiecare dintre noi va rămâne doar o poveste.
Deci care este treaba cu biografiile romanțate? Eu le privesc ca pe un hibrid între realitate și ficțiune sau o zonă gri între literatură de beletristică și istorie literară. Spus altfel, se ia o personalitate marcantă a culturii românești și i se reconstruiește parcursul vieții, iar acolo unde nu există date, golurile sunt umplute prin ficțiune. Prin urmare, doza de fantezie din cadrul biografiilor este una asumată, atât de autorii cărților colecției, cât și de cititor.
Exact aici intervine frumusețea biografiilor romanțate; se îndepărtează de stilul academic și se apropie mai mult de roman. Fanii fideli ai personalităților alese vor avea ocazia să se conecteze prin emoție cu eroii lor, persoanele interesate vor putea să afle informații noi într-un mod captivant și la îndemână, evitând strictețea biografiilor clasice, iar oamenii care vor doar să citească ceva, dar nu sunt convinși ce, au ocazia de a încerca o formă de lectură care, la final, le va lăsa cel puțin plăcerea de a învăța lucruri noi – în cazul în care nu se reușește un alt tip de conectare cu romanul.
Prima carte din această colecție citită de mine este Hortensia Papadat-Bengescu: străina, scrisă de Ana Maria Sandu – personal, cred că a făcut o treabă grozavă. Am fost atât de cucerită de viața Hortensiei, încât am avut momente în care uitam complet că nu citesc povestea unui personaj inventat.
Cu toate acestea, toate lucrurile pe care le-am căutat ulterior, referitoare la opera scriitoarei (pentru a mă asigura că sunt reale), mi-au confirmat că romanul nu a ficționalizat biografia ei, ci doar a umplut golurile (despre care vorbeam mai sus) prin imaginația Ana Mariei Sandu.
Luchian: ochii, sufletul, mâna nu a fost neapărat pe gustul meu. Chiar și dacă ar fi fost o carte de pură ficțiune, aș fi considerat-o mult prea plină de adjective și plasticitate. Totuși, mi-a plăcut atât de mult să aflu informații noi despre Ștefan Luchian, încât cartea nu a riscat să devină plictisitoare – în ciuda dezacordului gusturilor mele cu stilul în care este scrisă. Luchian l-a avut ca mentor pe Grigorescu (care nu era chiar un favorit al vremurilor respective). La rândul său, Nicolae Tonitza l-a admirat pe Ștefan Luchian. George Enescu i-a cântat pictorului atunci când acesta mai putea cel mult să spere că lucrurile vor deveni mai bune. Cum să regreți că ai citit așa ceva?
Data viitoare când vreți să cumpărați cuiva o carte, dar nu sunteți siguri ce, alegeți o biografie romanțată de aici. Alegeți una și dacă nu știți cu ce să vă apucați de citit sau dacă vreți să vă gândiți cum ar suna viața voastră povestită de cineva care și-ar putea doar imagina ce v-ar fi putut influența marile alegeri (cunoscute de toți ceilalți și bătute în cuie) și trăirile.
Interesant! Nu stiam ca sunt atatea biografii depre personalitati romanesti. Apreciez astfel de carti deoarece implica documentare, munca, talent. Si sunt altceva fata de multimea dramelor, traumelor, tragediilor care predomina in literatura contemporana. Multumesc Casiana!
Cu drag!