La un moment dat a auzit un bâzâit scurt. O insectă trecuse cumva de plasa montată la fereastră. Alexandra a căutat-o din priviri, dar n-a reușit să o depisteze. Apoi, zburătoarea s-a așezat singură pe umărul fetei (…) Fata a luat-o în palmă și primul gând a fost să o strivească și să o arunce la coșul de gunoi. Apoi s-a răzgândit, a deschis fereastra și a aruncat-o în iarba din curte.
Toată viața mi-au plăcut cheatsheet-urile – chiar de dinainte să știu că le pot numi așa. În loc să te pierzi într-un proces lung și greoi, ele îți dau sentimentul de claritate. Și nu, nu sunt scurtături. Mă rog, le putem numi scurtături, dar unele foarte bine gândite. O scurtătură până în vârf, de unde e alegerea ta la ce te uiți mai întâi și pe ce detalii îți concentrezi atenția.
Ei bine, Big in Japan este un cheatsheet despre ceea ce viața îți oferă. O carte scurtă pe care o poți citi fără probleme într-o singură zi – de menționat aici, că pentru mine nu are nicio valoare dacă citesc o carte de o mie de pagini sau una de o sută, atâta timp cât își atinge scopul și îmi transmite ceva. Iar Cosmin Leucuța o face. Livrează rapid mesajul că există lucruri pline de cruzime și momente nemaipomenit de frumoase. Nu se exclud. Viața nu îți oferă doar o parte din ele, de aceea, în Big in Japan, a trăi este despre durere și foarte multă tandrețe, totul pe scurt.
Și totuși, cu ce este cartea?
Nu vreau să vă dau detalii despre desfășurarea acțiunii, pentru că mie mi-a plăcut să intuiesc în ce direcție merge povestea. Vă spun doar că în centrul evenimentelor o avem pe Alexandra – o adolescentă cu nimic aparte la început, dar care se va găsi într-o situație care o va transforma complet. Cred că Alexandra ne va aminti tuturor de adolescența fiecăruia dintre noi, o perioadă în care ne simțeam singuri și neînțeleși, când toată lumea părea împotriva noastră și ne promiteam că noi vom fi primii adulți altfel. Mi-au plăcut și toate referințele muzicale, pentru că nu știu voi, dar eu am impresia că nu voi mai trăi niciodată muzica cu aceeași intensitate ca în adolescență.
Știi ce mi-aș dori? Să mă pot întoarce în timp și să re-ascult pentru prima dată melodiile care-mi plac foarte mult. Aș vrea să pot să mă simt iar ca atunci când le-am ascultat prima dată și mi-am dat seama că îmi plac, și o să vreau să le ascult la nesfârșit.
Nu îmi dau seama dacă autorul își iubește sau își urăște foarte tare personajele. E un fel de love/hate, pentru că mai întâi le produce suferințe aspre, iar mai apoi le vindecă și abate asupra lor momente de grație și lumină. Altfel spus, o adolescentă în jurul căreia totul se prăbușește, întâlnește un băiat care o înțelege și o prinde de mână. O femeie care tocmai a divorțat pentru că soțul său urmează să aibă un copil cu altcineva, are un grup de prietene care o ascultă și o încurajează, amintindu-i că divorțul nu este un capăt de lume. Un copil orfan se transformă într-un adolescent demn și capabil de iubire.
Ce n-am reușit să înțeleg…
Cum face Cosmin să meargă în orice zone mai puțin în cele intuite de mine? De aici și ideea că nu vreau să vă spun mai multe despre acțiune. Nu dezvoltă anumite subiecte despre care aș fi putut să jur că vor fi părți importante din poveste. Ba mai mult, am o minte atât de întortocheată, încât vedeam semne de lucruri mai rele acolo unde chiar nu era cazul. Și cu toate astea, ghiciți ce, tot m-a luat prin surprindere partea cea mai dureroasă a poveștii. Pentru că da, a durut. Nu vă lăsați păcăliți de izul adolescentin din prima parte a cărții, pentru că autorul doar își ia avânt ca să ne arate cât suntem de vulnerabili.
Și aș mai avea un mesaj pentru autor: cum să mă lași cu atâtea întrebări, Cosmin? Cum? Foarte multe situații pe care vreau să mi le explice personajele. Vreau perspectiva soțului care înșeală. Vreau să aflu ce scuze are un tată absent. Vreau să aflu povestea adolescentului fără părinți. Vreau să știu cum a trecut Alexandra peste un lucru atât de cumplit. Vreau să aflu mai multe despre Delia și prietenia dintre ea și Alexandra. Vedeți? V-am spus eu că e cheatsheet cartea asta. Totuși, ce spune despre mine faptul că mi-a plăcut să rămân cu aceste întrebări? Poate că am acceptat deja că nu putem avea toate răspunsurile în viață, și cărțile sunt doar bucăți din ea. Dacă mă întrebați pe mine, autorul și-a asumat un risc cu o astfel de abordare. Apreciez.
În loc de concluzie
Vă mai spun doar un ultim gând cu care am încheiat Big in Japan: lucrurile nu sunt niciodată atât de rele pe cât par, dar nici atât de bune pe cât sperăm. Mi-a plăcut mult cartea. O recomand. Dacă am spus că se poate citi într-o zi, ce aveți de pierdut?
P.S: Nu uitați ca la următoarea comandă să puneți în coș și un autor român. Explorați puțin și colecția Prima dragoste a editurii Paralela 45. Eu am văzut și alte titluri interesante aici.
