De ce să fii fericită când poți fi normală? – Jeanette Winterson

Mama nu voia să-mi cadă vreo carte în mâini. Nu i-a trecut niciodată prin cap că eu am căzut în mâinile cărților – că m-am pus înăuntrul lor, pentru siguranță.


Sunt multe titluri pe care le găsesc neinspirate și multe titluri care îmi plac. Mai sunt și câteva titluri care mă urmăresc și pe care nu aș putea să le uit niciodată – care mă obsedează pe tot parcursul unei cărți și care rămân trâind în mintea mea.

De ce să fii fericită când poți fi normală? este o întrebare la care nu pot răspunde. Mi se pare atât de instabilă încercarea de a păstra un echilibru între “a fi” sau “a nu fi”, încât nu cred că am reușit vreodată să fiu de o parte sau de cealaltă a baricadei. Sunt convinsă că nu contează dacă alegi să fii fericit sau să fii normal, dar este important să fii statornic în alegerea ta, iar faptul că este aproape imposibil să urmezi o singură cale până la capăt, face ca lucrurile să devină extrem de complicate.

De ce să fii fericită când poți fi normală? este o carte autobiografică. De multe ori pe parcursul cărții am avut sentimentul că Jeanette Winterson a scris cartea pentru ea și m-am întrebat cu ce drept aș putea judeca eu încercarea cuiva de a-și reforma identitatea din toate cioburile trecutului.

Jeanette a fost un copil adoptat și a fost crescută într-o familie disfuncțională de habotnici. Copilăria și adolescența sa sunt perioade întunecate, pline de umbre. Casa în care crește are pereții acoperiți cu citate din Biblie. Mama sa adoptivă și singura figură feminină de care se poate agăța, duce credința în puncte extreme, considerând că pe Pământ totul este doar suferință, iar tot ceea ce contează este Cuvântul lui Dumnezeu. Tatăl adoptiv este o figură absentă.

Lucrul ce o salvează pe Jeanette este faptul că se refugiază în mintea sa și conștientizează că acela este un loc în care ea este atotputernică; poate să își creeze propriile povești și alege să se refugieze în cărți.

Se hotărăște să citească toți autorii din biblioteca publică, de la A la Z, iar la vârsta de 16 ani ajunge la litera N.

Cea mai gravă ruptură se produce în momentul în care doamna Winterson, mama adoptivă, nu reușește să accepte faptul că Jeanette poate iubi o femeie în locul unui bărbat. Cu toate acestea, autoarea nu își trădează niciodată principiile de viață și ne oferă o lecție valoroasă despre cum să nu judecăm ceea ce nu reușim să înțelegem.

Sunt una dintre persoanele care cred în extreme. Îmi displac profund căile de mijloc și de cele mai multe ori nu reușesc să văd decât alb și negru. De aceea aș recomanda această carte tuturor celor care nu reușesc să trăiască în echilibru într-un fel de mijloc, de care fugim încontinuu, dar pe care ni-l dorim cu disperare.

„Nu aveam niciun respect pentru viața de familie. Nu aveam o casă. Aveam mânie și curaj. Eram deșteaptă. Eram deconectată emoțional. Nu pricepeam politica genurilor. Eram prototipul ideal pentru revoluția Reagan/Thatcher.”

Rating: 4.5 out of 5.