Când voi muri, aş vrea să mi se pună pe mormânt o lespede pe care să fie scris numai atât: O, ce frumos ar fi putut să fie!
Hortensia Papadat-Bengescu (1953)
Pe Hortensia Papadat-Bengescu am redescoperit-o prin intermediul colecției Biografii romanțate din cadrul editurii Polirom. Cred că, în ceea ce privește cartea dedicată Hortensiei, Ana Maria Sandu și-a asumat o mare responsabilitate; fiind răspunzătoare de a cuprinde în câteva zeci de pagini nu numai parcursul unei scriitoare speciale, ci mai ales destinul unei femei cu adevărat excepționale.
Hortensia s-a impus în literatura română datorită meritelor sale pentru modernizarea romanului românesc.
Deși debutează târziu, în jurul vârstei de patruzeci de ani, ascensiunea literară a fost rapidă, autoarea fiind încurajată de nume importante ale perioadei interbelice, precum Eugen Lovinescu, Liviu Rebreanu și Garabet Ibrăileanu.
Autoarea a renunțat întotdeauna la visele sale în favoarea binelui altora. Mai întâi renunță să studieze la Paris de dragul unei mame bolnave, iar apoi se căsătorește cu un bărbat refractar preocupărilor sale literare și intelectuale. Crește cinci copii într-o stare constantă de izolare, trăind în fiecare zi sentimentul captivității.
Singura libertate pe care Hortensia și-o permite este cea a minții. Extrem de talentată, afectivă și totodată lucidă, aceasta își menține spiritul viu prin prisma scrisului și a relației pe care o are timp de ani de zile cu Eugen Lovinescu – un bărbat ce îi admiră inteligența și îi oferă comuniunea intelectuală și emoțională de care are nevoie.
Logodnicul este romanul prin care autoarea își propune să facă o schimbare a spațiului epic din Ciclul Hallipilor. Firul narativ ar cărții ar putea părea ușor scandalos, arătând cum și din punct de vedere tematic, opera Hortensiei a introdus în literatura română cazuri atipice, aflate în afara normelor sociale. Pe scurt, personajul principal, Costel Petrescu, se căsătorește cu Nina Dragu, iar căsnicia celor doi eșuează lamentabil. Acesta se apropie ulterior de Ana, sora Ninei, care suferă de o boală sub semnul căreia cei doi încearcă să învețe să trăiască. Cele două surori sunt orfane, iar cititorul este lăsat să descopere pe parcursul cărții că traiul împreună cu unchiul acestora a fost unul infam și josnic.
Îndrăzneala pe care Hortensia o are în a sparge limitele sociale se vede cel mai clar prin intermediul personajului Ninei. O figură puternică ce ar putea fi ușor interpretată ca o cădere a feminității, dar care reprezintă de fapt o depășire a constrângerilor familiale și sociale. Nina Dragu renunță la o căsnicie sigură și o viață îngrădită, în favoarea unei vieți incerte, trăită în numele iubirii libere. Costel Petrescu este și el un personaj captivant; un doritor de succes eșuat, tipologia omului permanent învins, lipsit de orice mijloc moral pentru a-și depăși această condiție.
Un alt lucru pe care l-am apreciat la această carte este modul în care autoarea reușește să transmită cititorului starea exterioară generată de boala Anei – aceasta creează în jurul personajului o atmosferă atât de încărcată și de apăsătoare, încât cititorul ajunge să aștepte o formă de eliberare printr-o hotărâre a destinului acesteia, indiferent de rezultat.
Concluzionând, vă rog să o descoperiți și voi pe Hortensia Papadat-Bengescu prin intermediul cărții Hortensia Papadat-Bengescu. Străina (biografia romanțată). Pentru mine a fost o revelație să o cunosc astfel și îmi doresc din suflet să văd ce frumos ar fi putut să fie.
Scrisul e forma mea de uitare și de rezistență, alta nu cunosc în viața asta.
Hortensia Papadat-Bengescu
