Lumea e făcută din cuvinte.
Camelia Cavadia
Am observat de-a lungul anilor că există cărți asociate cu diferite perioade ale anului, iar acum este timpul recomandărilor pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Mă înscriu și eu în rândul celor care recomandă și o să vă propun să citiți în această perioadă Sufletul lumii.
Pentru că deja consider că avem un trecut împreună, istoria mea și a Cameliei a început cu Măștile fricii și a continuat cu Purgatoriul îngerilor și Vina. Măștile fricii mi-a plăcut atât de mult, încât profit de ocazie pentru a o spune din nou: trebuie citită!
Mărturisesc că mi-am găsit cu greu curajul de a citi Sufletul lumii și asta pentru că apăruseră deja multe recenzii care vorbeau despre căldura și candoarea acestei colecții de narațiuni, iar un lucru este sigur: mă feresc de astfel de lecturi, preferând întotdeauna cărțile care lasă semne mai degrabă prin zgârieturi.
M-au convins totuși cuvintele Cameliei, pe care le găsesc de o frumusețe copleșitoare. Ea spune că se teme de lumea care va veni, dar și mai mult, se teme de moartea poveștilor. M-am întrebat care este problema mea cu binele în cele din urmă și de ce nu pot accepta că unele povești sunt pur și simplu liniștite și luminoase?
Așa că uite-mă vorbind astăzi despre cele 12 povestiri care nu știu dacă ascund sufletul lumii, dar cu siguranță ascund o parte din inima și lumea autoarei.
Camelia Cavadia a scris o carte în primul rând pentru ea, din bucuria și nevoia de a salva poveștile, iar acest lucru se vede la fiecare pagină. A scris pentru iubitorii de povești, de fantastic și de frumos. Și nu în ultimul rând, autoarea a scris pentru cei sceptici, pentru oamenii care nu reușesc să creadă într-o lume în care miracolele se întâmplă. Poate nu ni s-au întâmplat nouă și nici nu o vor face vreodată, dar este mult mai frumoasă o lume în care avem siguranța că ele totuși există.
Temele poveștilor sunt variate, vorbind despre viață și moarte, iubire și ură, concret și fantastic. Nu aș vrea să spun mai multe despre fiecare narațiune în parte, deoarece pentru mine a fost o plăcere să nu reușesc să intuiesc cu ce poveste mai vine autoarea la următoarea pagină. Totuși, deși am auzit-o pe Camelia spunând că a scrie o carte de povestiri a fost o provocare, aș vrea să îi spun că, pentru mine, ea a scris de fapt încă un roman, deoarece narațiunile se împletesc atât de bine, încât am simțit că mi se spune o poveste neîntreruptă, și că totul se încheagă formând un mare glob de lumină și umbre.
În concluzie, dacă nu ați citit până acum această carte, dar o aveați deja pe listă, este o perioadă perfectă pentru a o începe și pentru a salva poveștile fără de care nu am putea trăi: pentru că am crescut ascultându-le și vom îmbătrâni lăsându-le în urma noastră.
Am scris această carte pentru că mă tem să nu ucidem farmecul lumii și ca o invitație la un moment de respiro, de poveste, de tihnă și firesc. Mi-am dorit să iasă o carte despre o lume a miracolelor care se dezvăluie sau se ascund în funcție de capacitatea noastră de a crede în ele
Camelia Cavadia
