“Nimic nu este întâmplător” ar putea fi numele mai simplu al cărții. O iubire-suflete-pereche care se simte așa cum mi-ar plăcea să ne imaginăm cu toții iubirea: caldă, curată și, mai ales, inevitabilă.
Tag: autori romani contemporani
Trei femei care locuiesc într-un singur corp, de la care nu se așteaptă nici ceartă, dar nici armonie, comparând situația cu Chirac și Mitterrand, care s-au certat ca o ceată de femei, deși tot ceea ce aveau de împărțit era Franța.
„Ia-i unui bărbat îndrăgostit femeia care i se plimbă prin vise și ai declanșat haosul”, ne avertizează încă de la început autorul. Narațiunea începe cu Alex și Ada, doi tineri ce par să trăiască o poveste frumoasă de iubire. Basmul durează, însă, exact trei pagini.
Cartea nu este deloc una soft. Personajele se înfurie, se ceartă, și înjură. Oamenii sunt toxici și nocivi. Femeile acceptă relații abuzive. Cuplurile se pierd, părinții își neglijează copiii. Mâncarea pusă pe masă de mame este substitut pentru iubire.
A fost o dată ca niciodată, o vreme când scriitorii se adunau într-o vilă de la Neptun în vacanțele de vară. În același timp, pe malul lacului Limanu, oamenii de știință se întâlneau și ei ca să discute despre legile universului și bătrânețe.
Zanzibarezul este povestea de viață a autorului. Dar nu o poveste care urmărește vreun fel de fir logic, ci mai degrabă o viață reconstruită din fragmente, amintiri, gânduri și o foarte mare capacitate de sinceritate și autoanaliză.
Romanul Sabinei este o poveste a nerenunțării. Istoria unei familii, perioada dinainte de ’89 și cea post-comunistă, familii bolnave, părinți alcoolici și copii care încearcă să se crească singuri
Ați mai citit un roman în care protagonistul nu este personajul cel mai prezent din carte, ci sentimentul care îl însoțește – și anume singurătatea?
O demență absolută, dar mai ales unul dintre cele mai seducătoare romane pe care le-am citit în ultima perioadă. Cine este Dorian Dron și de ce scrie atât de bine?
Romanul pornește de la câteva întrebări chinuitoare: cum trebuie să iubească o mamă? care este datoria unei fiice? ce poți alege în viață și ce a fost deja ales de alții pentru tine?