O poveste de familie, care își are rădăcinile în Vechiul Testament și se întinde pe nouăzeci și două de generații sau o rescriere a unui mit biblic, cu toate interpretările doctrinelor monoteiste.
Tag: ce mai citim
La unele am plâns, cu personajele altora m-am aliat și pe majoritatea le-am umplut de stickere colorate. Am trăit prin aceste cărți și vreau să cred că ele trăiesc acum mai departe prin mine.
O carte scrisă din bucuria de a salva poveștile, pentru iubitorii de bine și frumos, dar și pentru cei sceptici. Pentru oamenii care nu reușesc să creadă într-o lume în care miracolele se întâmplă.
Simona Goșu a scris un roman valoros, supus unui singur și mare risc – acela de a nu fi judecat de cititor superficial, prin prisma antipatiei pe care Stela o poate provoca dacă nu este privită cu puțină înțelegere.
Lorelei este negreșit o poveste de dragoste; o poveste autentică, puternică și vie, ce nu se încadrează deloc în tiparul exagerat al romanelor de dragoste americane.
Romanul nu spune povestea a trei femei, ci femeile își povestesc singure experiențele, găsind puterea și îndrăzneala de a vorbi despre lucrurile care le fac profund nefericite.
Acesta este romanul unui întreg univers, prins în mai puțin de o sută cincizeci de pagini și urmărit prin ochii unei fetițe care vede lumea cu o profunzime și o puritate specială, punând în fața cititorului o perspectivă asupra lumii neîngrădită de prejudecăți și de constrângerile obișnuite ale vârstei adulte.
La această carte m-au atras inițial titlul și coperta. Apoi am aflat că romanul a câștigat premiul Goncourt în anul 2016, așa că i-am citit descrierea și am hotărât că merită o șansă.
Roman pentru orice vârstă. Final bitter-sweet. Capitole scurte. Cartea descrie o singură zi din viața a doi tineri, Natasha și Daniel. Cei doi fac parte din familii de imigranți din America și se cunosc în ziua în care Natasha urmează să fie deportată.
Nu m-am gândit niciodată cu ce mă ajută toate cărțile de ficțiune pe care le citesc; poate că o parte din mine a încercat întotdeauna să fugă de realitate și de concret sau poate că acesta a fost modul meu de încerca să învăț cum să fiu empatică cu cei din jur.