Când a făcut Dumnezeu lumea, i-a dat o singură limbă, toată viața avea același alfabet, dar oamenii răi și dezbinați l-au pierdut cu timpul, cu războaiele si cu fricile lor.
Am cumpărat Tăierea fecioarelor anul acesta pentru că îmi doream să mai descopăr încă un autor român. Am fost influențată și de faptul că Tatiana Țîbuleac este deja pe lista autorilor mei preferați, iar o parte din mine era deja convinsă că și Tatiana Niculescu o să îmi placă. Și nu m-am înșelat.
Am aflat după ce am citit cartea că numele inițial al acesteia era În Țara lui Dumnezeu. Schimbarea de titlu nu m-a deranjat. Îl prefer pe cel de-al doilea și sunt convinsă că va atrage mai mulți cititori. În general prefer titlurile inconfortabile, pentru că rolul cărților nu este mereu acela de a fi agreabile și reconfortante; uneori este necesar să ne scoată din prezentul în care trăim și să ne arate ce se întâmplă mai departe de mica noastră galaxie care în mod egoist ne poartă numele.
Cam despre asta a fost această carte pentru mine. Nu îmi era străin subiectul exciziei genitale, dar mi-a plăcut foarte mult și m-a surprins modul în care problema a fost abordată. Mă așteptam cumva la mai multă furie în tratarea subiectului și la o abordare mai directă. În schimb, romanul este fluid. Autoarea nu atacă direct tema și nu prezintă totul într-un mod brutal (pentru că subiectul este deja suficient de dur), nu prezintă statistici sau fapte într-un mod rece. Ea dozează încărcătura emoțională în mai multe straturi, pe care le lasă să se așeze de-a lungul capitolelor atât de ușor, astfel încât nici nu îți dai seama cum la final ajung să te copleșească.
Povestea începe pe “mai multe voci”, însă în centrul tuturor stau Hani și André, doi copii foarte diferiți, ce au în comun doar o naivitate fermecătoare. André este din Franța, fiul consilierului cultural Laurent Beauregard, iar Hani o fetiță africană crescută de bunicii ei, Humed (politician) și Kadiga. André își vizitează tatăl într-o Africă exotică, unde o cunoaște pe Hani, iar prietenia dintre ei se leagă într-un mod sincer și inocent. Această prietenie arată faptul că obiceiurile împământenite în anumite zone ale lumii se reflectă în primul rând în mentalitatea copiilor și că doar eduația poate asigura eradicarea unor cutume.
Nu are rost să încerc să spun mai multe despre poveste, pentru că ea trebuie citită și o recomand oricui.
Admir delicatețea cu care Tatiana Niculescu a reușit să trateze într-un mod total lipsit de superficialitate, un subiect atât de delicat și infinit inocent și barbar.
Nu am citit cartea aceasta, dar daca vrei o relatare a uneia”patite”, citeste “Floarea desertului” – Waris Dirie. Cat despre Tatiana Niculescu, pe mine m-a surprins cu carti de genul “Noptile patriarhului”, ” Regele si duduia” etc. fiindca sunt carti muncite, se vede ca se documenteaza inainte de a aborda un subiect. E pe lista mea de scriitori care merita cititi.