Nu era o luptă dreaptă, pentru că viața nu e dreaptă, era o luptă inegală cu un destin din care nu puteau cunoaște decât frânturi. Pentru că destinul nu se dezvăluie dinainte oamenilor, el se scrie din mici bucăți care creează iluzia stăpânirii propriei vieți, dar care se unesc prin căi nevăzute și neînțelese și se îndreaptă spre un deznodământ necunoscut.
Când literatura te surprinde: o poveste diferită
Cine îmi urmărește recenziile știe că de-a lungul timpului am citit și am scris despre nenumărate cărți care explorează relații toxice sau despre cum traumele copilăriei își lasă amprenta asupra vieților adulților. Am o slăbiciune pentru astfel de cărți și mă las atrasă de ele – ca să nu mai spun că am și ochiul format, așa că le găsesc cu ușurință. Poate că și de toxicitate ne săturăm, totuși, uneori. Știm că există. Știm cele N moduri negative în care se reflectă în viețile adulților experiențele negative din copilărie.
Dar ce se întâmplă când traumele copilăriei nasc lucruri bune?
De multe ori vorbim despre traume ca despre umbre grele care ne urmăresc și ne definesc relațiile sau alegerile de adulți. Dar ce se întâmplă atunci când reușim să le depășim? Când, în loc să ne înfrângă, avem maturitatea de a proceda diferit și de a răspunde împotriva primului instinct. Nu-i așa că v-ar plăcea să citiți despre asta? Dacă răspunsul este da, aveți mai jos motivele pentru care Un triunghi amoros este alegerea potrivită.
Totuși, despre ce este romanul?
Citisem, la un moment dat, că unul dintre lucrurile pentru care merită să trăiești este curiozitatea. Curiozitatea de a vedea ce îți aduce ziua de mâine. Dacă nu ai întâlnit încă cea mai importantă persoană din viața ta? Dacă nu ți-ai descoperit încă pasiunea? Dacă mâine se va întâmpla ceva absolut extrordinar, care îți va împărți viața în înainte și după.
Cam așa trăiesc și personajele Ramonei – Mara, Luca și Daniel – într-un fel de apatie, în așteptarea acelui ceva care să le schimbe viețile. Parcă simțind că viața nu poate fi doar despre un job la resurse umane și o garsonieră frumoasă (Mara), activități de training și grija față de fratele mai mic și mamă (Luca), cursuri la universitate și o căsnicie nefericită (Daniel), dar fără a putea să spună ce anume așteaptă de la viață.
Cred că pe fiecare dintre cei trei tineri, pentru că toți au în jur de treizeci de ani, îi ține în viață o curiozitate pe care nu o conștientizează în mod rațional. Așteptând momentul potrivit în care, toate emoțiile ce mocnesc în interior, să fie aprinse de un eveniment. În cazul lor, evenimentul mult așteptat este un simplu curs, în cadrul căruia toți trei se cunosc. În mai puțin de o săptămână, viețile lor se leagă pentru totdeauna, dar aici vă las pe fiecare în parte să descoperiți cum.
Important este să vă spun că, Mara este un adult pe care părinții nu numai că nu l-au înțeles, dar l-au părăsit din punct de vedere emoțional de foarte multă vreme. Ea a devenit o femeie care preferă să fie invizibilă, așa cum a fost și fetița-Mara. Luca a crescut preluând rolul tatălui în cadrul familiei, deoarece acesta a ales să îi părăsească, devenind un bărbat speriat de orice tip de atașament. Daniel a avut, în schimb, un tată mult prea prezent și a crescut sub influența unui bărbat care i-a subminat încrederea și demnitatea, ajungând într-o relație în care repetă același tipar. Paradoxal, interacțiunile dintre cei trei scot ce este mai bun din fiecare, arătând cititorului că, avem întotdeauna opțiunea de a nu ne lăsa pradă fricilor și mecanismelor de apărarare, atâta timp cât reușim să ne înțelegem emoțiile și suntem dispuși să scoatem gunoiul de sub preș.
Încrederea în cititor
Am mai citit semnat de Ramona Păunescu și Nu-mi spune Ana, când lumea mea se destramă, despre care am scris aici. Dacă este un lucru cu care autoarea m-a obișnuit, dar m-a surprins din nou în același timp, este încrederea pe care o are în cititorii săi. Ea nu vine cu intervenții sub formă de interpretări sau paragrafe prin care să explice comportamentul personajelor, ci lasă acțiunile acestora la analiza cititorului, fiecare interpretând cartea în funcție de propriile experiențe și emoții. Nu trasează o linie, așa aș vrea să fie înțeles romanul meu, și eu cred că asta este o formă minunată de curaj.
Cât despre personaje, eu nu mi-o imaginez pe Ramona Păunescu ca fiind un scriitor rigid cu propriile personaje. Ba chiar aș spune că este mai mult un fel de intermediar între acestea și cititori: și le imaginează, le dă viață prin primele lor acțiuni, iar apoi le lasă să se miște libere și să vorbească. În schimb, mi-o pot închipui foarte ușor surprinsă pe autoare, ca pe un cititor obișnuit la finalul cărții, de direcția în care au ajuns Mara, Luca și Daniel, zâmbind mulțumită.
În loc de încheiere
Vă spun că acest roman se citește foarte, foarte ușor și are un fel de atmosferă cinematografică. Nu se pierde în descrieri. Nu sunt rânduri întregi în care să ni se spună cât de frumoasă este Mara (despre care ne dăm seama aproape singuri că este o femeie extrem de plăcută). Și, nu în ultimul rând, pentru iubitorii formatului pe care eu l-am întâlnit foarte des în cadrul unui thriller – capitole scurte, în care fiecare reprezintă perspectiva altui personaj – aceasta este o carte pentru voi!
M-am bucurat din toată inima să mi se reamintească că viața te poate surprinde și că merită să trăiești încă o zi, chiar dacă nu-ți poți imagina ce ți-ar putea aduce bun: oricât de perspicace ne-am considera, putem fi surprinși foarte ușor. Așa că, poate nu mâine, dar poate peste o lună, două sau trei, va apărea job-ul perfect, iubirea vieții tale sau acel lucru despre care vei spune că nu mi-aș mai imagina viața fără el. Trebuie doar să avem răbdare, pentru că merită. Și da, nu o obișnuiesc eu să fiu atât de pozitivă, dar uite ce fac cărțile din oameni!
P.S: Nu uitați ca la următoarea comandă să puneți în coș și un autor român.
