I judge books by their covers #asasunteu
Acesta este romanul unui întreg univers, prins în mai puțin de o sută cincizeci de pagini și urmărit prin ochii unei fetițe care vede lumea cu o profunzime și o puritate specială, punând în fața cititorului o perspectivă asupra lumii neîngrădită de prejudecăți și de constrângerile obișnuite ale vârstei adulte.
Vară după vară, Sam și Percy se reîntâlnesc, iar legătura ce ia naștere între ei se transformă dintr-o prietenie puternică și naivă într-o atracție irezistibilă. După câțiva ani, o greșeală aparent iremediabilă îi separă pe cei doi.
Volumul reunește o colecție de povestiri care vorbesc despre parcursul pe care l-am avut cu toții prin labirintul relațiilor și al dorințelor ascunse.
Emilia Faur scrie despre condiția femeii în România. Deși nu scrie ca să menajeze, am regăsit o oarecare tandrețe în povestea autoarei. Aceasta pare să scrie din dorința de a salva și din nevoia de a proteja.
Azi vin cu un exercițiu de imaginație. Se dau următoarele: titlul – “Hai să ne rujăm împreună”, coperta din imagine, protagoniștii – Ana și Mag, trei sute de pagini, promisiunea unei atingeri tangențiale a subiectului religiei și un autor român contemporan.
Cartea este nominalizarea României la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură în anul 2022. Bineînțeles că trebuia să o citesc, așa că m-am aruncat să o fac, convinsă fiind că o să mă îndrăgostesc de ea și că o să o înțeleg de la primul până la ultimul cuvânt.
Către paradis este o carte care vorbește despre inegalitățile sociale, sărăcie, rasism și naționalism, dar și despre percepția oamenilor despre ceea ce înseamnă ideea de familie și nevoia de a proteja oamenii și lucrurile pe care le iubim.
Sunt puține lucruri care mă încântă mai mult decât o carte bună, așa că astăzi sunt fericită să scriu despre volumul de debut al Lavinicăi Mitu; o carte care nu m-a dezămăgit nici măcar o secundă.
La această carte m-au atras inițial titlul și coperta. Apoi am aflat că romanul a câștigat premiul Goncourt în anul 2016, așa că i-am citit descrierea și am hotărât că merită o șansă.
Cartea m-a făcut să iau noțiunea de iubire și să o analizez meticulos. Am întors-o pe toate părțile, până am înțeles ce a făcut de fapt André Aciman: m-a făcut să cred în povești de iubire care nu se termină niciodată.