Dezrădăcinare – Sașa Zare

În același timp, vreau să cred că mai departe de un cult obligatoriu al mamei la care ai vrea să ader și refuz, vreau să cred că… vrei să mă știi fericită. Mi-aș dori atât de mult pentru tine și pentru noi toate să evoluăm ca societate, să ieșim din cultul mamei și să le dăm înapoi femeilor viețile. Maternitatea să rămână un proiect creativ doar printre multe altele și doar pentru cele care și-l doresc din tot sufletul. Mi-aș dori ca formele de rudenie să fie scoase din blocajul familiei tradiționale. Ca tu să ai o comunitate de prietene acum și o casă mare, în care să huzurești împreună cu ele. Să vă scăldați într-o maturitate târzie, frumoasă și, dacă vreți, să aveți iubiți respectuoși care să vă scoată la plimbări și cafea (…) Mi-aș dori să avem cu toții un pic mai mult spațiu și de acolo să alegem formele de împreună care ni se potrivesc. Să nu mai existe niciun rol social care trage în el oameni cu japca încă din perioada lor preverbală și-i încuie pe veci. Cred că meriți, mama, tu și toate femeile de peste 60 de ani, despăgubiri de la o lume care v-a limitat rostul la îngrijirea unei familii și v-a transmis că dacă alegeți altfel o să fiți de prisos, invizibile. Că o să vă arunce la dracu’ unde o să rămâneți bătrâne, singure și de râsul lumii. Mi-aș dori atât de tare, mămica, să desființăm cultul mamei, să pot să-ți dau viața înapoi. Să te fac la loc tânără, să-ți dau mai multe posibilități, drumuri deschise, să-ți dau vindecare. Îmi doresc și-n același timp pot să accept că nu (mai) ține de mine. Tristețea nu se repară, cu tristețea se stă.

P. 417

Acum un an, citeam Dezrădăcinare și simțeam cum îmi taie răsuflarea. Citeam și vedeam cum este să mă simt cu adevărat înțeleasă, cum altcineva a scris pe hârtie o poveste cu multe dintre cuvintele care zac speriate în mine. A durat un an să realizez că Sașa Zare a scris pentru mine și nu i-am mulțumit nici măcar printr-o postare simplă ce va rămâne îngropată într-un colț al internetului. Ceea ce scriu acum nu este o recenzie, este o scrisoare de mulțumire pentru Sașa, pentru fragilitatea și curajul de a fi vulnerabilă în cartea sa, pentru ca eu să mă simt înțeleasă și mai puțin singură.

Dezrădăcinare este romanul de debut al autoarei, lucru imposibil de crezut având în vedere complexitatea și structura pe care Sașa Zare le impune textului ei. Cartea este o colecție de frici și traume neprocesate ce se încheagă și formează o viață, viața personajului Sașa. Deși începe cu sfârșitul unei povești de iubire și integrează treptat amintirea unei iubiri din trecut, autoarea scrie de fapt despre căutarea, pierderea și reconstruirea propriei identități. Nici relațiile de familie nu scapă nedisecate, punându-se accent în special pe relația mamă-fiică, o relație cvasi-abuzivă și dureroasă.

Concret, autoarea ne vorbește despre Alice și o veche poveste de iubire, toxică și chinuitoare, dar intens trăită. O poveste din care nimeni nu poate rămâne cu sufletul întreg. Vorbește despre Xenia, Simona și valoarea prieteniei. Despre importanța scrisului ca mijloc de acceptare și căutare a identității.

Scrisul este sursă de viață și de bine pentru Sașa, un partener alături de care trăiește o pasiune nimicitoare. În ceea ce privește relațiile de familie, suntem martori ai unei relații complicate, cu o mamă posesivă, având ca fundament trauma pierderii tatălui. Toate aceste aspecte sunt cărămizi ce formează un zid pe care se proiectează pe parcursul cărții povești despre Chișinău și Moldova, Sașa simțindu-se de multe ori o impostoare deconectată de propria sa țară.

Ceea ce găsesc sublim la această carte este curajul Sașei de a nu renunța, modul aproape obsesiv de a lupta cu un parcurs dureros – ruperea de familie, asumarea unei identități queer, dorința de a fi acceptată și iubită, nevoia puternică de a trăi în acord cu propriile nevoi – și neînfricarea de a spune că a scris mereu cu speranță în iubire și schimbare. Probabil aceeași credință în aceste două valori o determină să își privească într-un final mama cu înțelegere și compasiune, ca pe o femeie ce nu a avut ocazia să își trăiască viața; monologul adresat acesteia din ultimele pagini fiind unul splendid.

Pentru mine Dezrădăcinare rămâne strălucind în rândul cărților citite în ultimii ani; o mărturie a faptului că este ok să te simți singur într-o lume plină de oameni și o invitație la curajul de a aduna toate eu-rile din tine și a le transforma măcar pe jumătate în ceva atât de frumos precum sensibilitatea și puterea Sașei Zare. Îi mulțumesc autoarei că m-a ținut de mână.

Mă gândesc că toată lumea are nevoie de poezie. Indiferent cum arată, indiferent cum o scrie. Toată lumea are dreptul să se joace cu cuvinte, cu imagini, să-și pună durerea și iubirea în ele, să se folosească de ele pentru a-și procesa emoțiile adânci. Tot acest gatekeeping pe literatura adevărată și neadevărată, toate ideile despre scrisul bine și scrisul prost nu fac decît să fure de la mulți oameni un instrument magic de îmblînzire a vieții. Posesivitatea celor din literatură față de poezie e similară cu corporațiile care își revendică dreptul asupra APEI și ne vînd scump cîteva picături sufocate în mici ambalaje de plastic

Dezrădăcinare

Rating: 5 out of 5.