E un om care a plecat pentru trei luni și se întoarce după douăzeci de ani și oricum ai da-o, asta nu se poate numi decât rătăcire.
Romanele Laviniei Braniște mi-au plăcut atât de mult, încât în afară de cărțile pentru copii, nu cred că mi-a scăpat ceva necitit. Iar aici mă refer inclusiv la volumul de proză scurtă Escapada și la toate interviurile autoarei.
Să te ferească Sfântul să fii timidă, singură și să ai de renovat o baie
Îmi amintesc de o replică minunată cu care începeau cei de la DoR unul dintre interviurile acordate de Lavinia Braniște: “Să te ferească Sfântul să fii timidă, singură și să ai de renovat o baie”. Îl găsiți aici. Cred că interviul acesta spune multe despre Lavinia Braniște și este un mijloc foarte bun de a înțelege încă de la început cum sunt personajele feminine din cărțile scriitoarei. Pentru că da, dacă mă întrebați pe mine, personajele ei au un fel de miez comun, o structură psihologică similară și aceeași tensiune constantă între interioritate și acțiune. Nu știu dacă și-a dorit această coerență sau pur și simplu i-a ieșit, dar în mintea mea au consolidat ideea că Lavinia Braniște are o voce profund coerentă și remarcabil de bine calibrată, ce conturează, o identitate stilistică pe care (poate că) toți autorii și-o doresc.
Pe vremea ei oamenii nu vorbeau despre ce simt. Taică-su a început să-i spună c-o iubește foarte târziu, și numai la persoana a treia, te iubește tata.
Care este povestea?
Toată cartea pare că este un răspuns la întrebarea: Ce rămâne după 20 de ani de muncă în străinătate? Sofia se află în pragul pensionării. După ce a muncit 20 de ani în Spania, dintre care majoritatea în campingul El Titi, în care și locuiește într-o rulotă, Sofia ajunge în punctul în care nu o mai reține nimic în țara în care a fost plecată pentru a face bani.
Pusă în fața situației de a se întoarce în România, Sofia începe să se întrebe ce înseamnă mai exact revenirea în țara din care s-a simțit forțată să plece. Acasă o așteaptă un tată bătrân, a cărui imagine nu mai corespunde cu cea pe care aceasta o pastrează din tinerețe și un fiu care are o cu totul altă perspectivă despre înstrăinarea mamei.
Tăcerile sunt un refugiu sănătos uneori, se gândea ea. Emoțiile și sentimentele sunt atât de complicate, că le alterezi inevitabil atunci când le scoți pe gură și le faci permanente pronunțându-le. Ireversibile în mintea celuilalt.
Cum este protagonista romanului?
Pentru mine Sofia este simbolul unei generații de femei auto-sacrificate, a căror identitate se consumă în misiuni tăcute. Ea pleacă din țară cu un scop precis: să muncească, să strângă bani, să-i asigure copilului un viitor mai bun, crezând că și dăruirea materială este tot un fel de dragoste, direct proporțională cu greutatea pachetelor trimise cu Atlassib în țară. Tot din iubire și naivitate, investește toți banii adunați pentru a-i cumpăra fiului său un apartament pe care îl trece pe numele lui. În momentul în care apartamentul dispare, Sofia se vede rămasă fără singurul lucru palpabil, singura mărturie concretă a celor douăzeci de ani de muncă și izolare socială și emoțională. Locuința nu era doar un spațiu fizic, ci o formă de validare tăcută a sacrificiului ei. Pierderea lui echivalează cu anularea propriei istorii.
Descoperirea că angajatorii nu i-au plătit contribuțiile la stat este pentru Sofia o altă lovitură și dovada că nu simte să aibă vreo ancoră reală în viața ei. Fiul său nu o înțelege, relații afective reale nu a avut de-a lungul celor douăzeci de ani, tatăl său nu se poate obișnui cu ideea că fiica sa locuiește într-o rulotă, limba țării a fost întotdeauna o barieră care nu i-a permis să se apropie de ceilalți: Se teme de dedesubturile limbii, de sensurile secundare ale cuvintelor şi de pronunţia care o trădează. Sofia începe să înțeleagă că sacrificiul nu este întotdeauna recunoscut și răsplătit. Mă întreb dacă nu cumva, protagonista depășește contururile unei figuri individuale, devenind mai degrabă un tipar al diasporei românești feminine.
Două lucruri pe scurt pentru care nu regret că am citit cartea
În primul rând, apreciez curajul autoarei de a-și alege ca personaj o femeie trecută cu mult de 40 de ani. 40 de ani, vârsta aceea după care femeile devin invizibile în societatea noastră și nu mai sunt suspectate de nimeni că ar avea dorințe, trăiri interioare bogate sau vieți interesante. Să alegi un personaj care în mod normal nu e văzut de societate și să îl pui în fața cititorului așa cum este el de fapt (tot un om, tot plin de gânduri și trăiri), mi se pare un lucru de apreciat.
În altă ordine de idei, eu am fost unul dintre copiii norocoși care nu au avut părinții plecați în străinătate. Totuși, îmi amintesc că priveam cu invidie lucrurile cool pe care le primeau colegii prin pachete de la părinții lor aflați la muncă în alte țări. Acum am reușit să înțeleg cât de naivă și cât de departe de realitate eram. Îmi este rușine pentru invidia de atunci și sper ca toți copiii să își vindece rănile.
În loc de încheiere
Vă recomand cu căldură să citiți cartea nu cu un ochi literar critic, ci ca pe o mărturie a unei generații și un excelent exercițiu de empatie și de înțelegere a fenomenelor care ne înconjoară. Din același registru și pe aceeași temă, recomand să căutați și Cireșe amare de Liliana Nechita. Eu am scris despre ea aici. Sper să vă ajute.
Iar pentru că recenzia mea este, așa cum spun de multe ori, una pur emoțională, bazată pe experiențele mele personale, las aici și un articol din Dilema, în care romanul este prezentat mai bine și privit cu un ochi mai critic.
Camping a apărut în anul 2025, la editura Polirom și poate fi găsită aici.
Fiecare declarație de afecțiune ajunge la ea ca un reproș, fiecare gest de generozitate, fiecare cadou. Noi te iubim și tu nu ești aici ca să primești iubirea noastră.
P.S: Nu uitați ca la următoarea comandă să puneți în coș și un autor român.
Ah! Măcar o dată dacă ar putea să facă și Sofia asta, să se dea rănită și s-o ia tinerii ăia ca pe o regină cu targa, să-i pună pernuță sub cap, să dea aerul mai tare, să-i dea apă pe buze, să se abandoneze lor câteva ore ca să-și aducă aminte cum e să aibă cineva grijă de tine.
