Istoria viețuirii în Italia este o victorie (…)
Cireșe amare – Liliana Nechita
Este o victorie pentru că le asigură copiilor noștri șansa de a studia și părinților noștri posibilitatea de a primi papuci călduroși și bani pentru medicamente.
Dar, dacă povestești chinul de zi cu zi și intri în detalii așa cum fac eu, pare o înfrângere, nu-i așa?
De asta ne ascundem!
M-am întrebat de multe ori de ce prind bine cărțile triste, pentru că este un adevăr: cărțile dureroase au impact. Nu cred că persoanele care le aleg o fac din nevoia de a-și alimenta un fel de ego, ci mai degrabă din nevoia de a-și accesa propriile emoții negative, pe care de cele mai multe ori ne este greu să le procesăm în timp real și ajungem să le ascundem.
Din noul val de literatură românească am ales în general cărțile triste. Fac asta pentru că îmi doresc să văd și alte perspective și să învăț că problemele mele nu sunt unice. Cred că într-un fel sau altul, aceste cărți au pentru mine un rol important în reglarea emoțională.
Cireșe amare este o carte ce doare, dar care poate să și vindece. Autoarea cărții, Liliana Nechita, se descrie ca fiind o femeie oarecare printre alte femei oarecare. Sub forma unui jurnal de scrisori, aceasta își spune povestea ce începe cu ziua în care decide să plece din România pentru a munci în Italia, deoarece este singura alternativă prin care își poate întreține fiicele și o mamă bolnavă.
Cartea abordează un subiect despre care nu se scriu multe: emigrarea românilor din nevoia de a câștiga bani pentru a-și întreține familiile. Autoarea își descrie suferința si chinurile și deschide o fereastră prin care putem vedea realitatea în care trăiesc majoritatea persoanelor care aleg această cale.
Am citit narațiunea Lilianei în timp ce toate gândurile mi s-au legat într-un ghem de furie. Întotdeauna am văzut plecarea din țară pentru a munci în străinătate ca fiind o alegere, dar cartea mi-a arătat că a rămâne într-o țară în care nu îți permiți să îți crești copiii nu este nici pe departe o opțiune validă.
Autoarea pare că aleargă în cerc, toate emoțiile și trăirile sale nu au o direcție liniară. Aceasta reușește să își hrănească familia și să le fie alături din punct de vedere financiar, dar ajunge să rămână doar o voce la telefon în plan emoțional.
Liliana așteaptă să se întoarcă în țară pentru că acolo este casa ei, dar când se întoarce realizează că își găsește cu greu locul în familia pentru care se sacrifică. Locul din care pleci rămâne neacoperit la început, dar viața crește în continuare, ocupând toate golurile rămase în urmă. După o anumită perioadă de timp îți dai seama că ești dezrădăcinat.
Marele plus al acestei cărți este abordarea unei teme de actualitate, ce nu ar trebui să fie neglijată. Cred că este o carte ce are puterea să vindece multe răni formate în viețile copiilor rămași acasă. Cartea este mărturia scrisă a tuturor lucrurilor pe care toți părinții plecați din țară ar dori să le spună copiilor, însă nu găsesc cuvintele potrivite pentru a o face.
Cartea mi-a distrus puțin mitul conform căruia persoanele care pleacă la muncă în străinătate reușesc să găsească un echilibru între munca de acolo și păstrarea unei relații sănătoase cu cei rămași în țară. Plecarea este doar o rană pe care înveți să ascunzi cu timpul pentru a reuși să supraviețuiești și pentru a păstra confortul familiei.
Îmi este greu să închei altfel decât spunând că recomand Cirește amare oricui, indiferent de interese, gusturi și vârstă. Dacă nu aveți părinți, frați sau persoane apropiate plecate la muncă în afară o să fiți fericiți. Dacă aveți o să îi înțelegeți mai bine. După citirea acestei cărți vom fi cu toții mai puțini orbi la cei din jurul nostru.
Viața emigrantului e o moarte lentă pe dinăuntru. Trupul tău poate fi oriunde, în Italia, în cețurile Angliei, pe câmpiile Spaniei, mâinile culeg sau șterg, spatele se încovoaie, dar odată ce ți-ai lăsat sufletul acasă, înăuntru e moarte.
Cireșe amare – Liliana Nechita
