Pe principiul what you see is what you get, romanul Emiliei este frumos în exterior, dar și în interior. O carte călduță și luminoasă care merită să primească o șansă.
Ați mai citit un roman în care protagonistul nu este personajul cel mai prezent din carte, ci sentimentul care îl însoțește – și anume singurătatea?
O demență absolută, dar mai ales unul dintre cele mai seducătoare romane pe care le-am citit în ultima perioadă. Cine este Dorian Dron și de ce scrie atât de bine?
Romanul pornește de la câteva întrebări chinuitoare: cum trebuie să iubească o mamă? care este datoria unei fiice? ce poți alege în viață și ce a fost deja ales de alții pentru tine?
Premisa de la care pornește autoarea este atât de tulburătoare și incomodă, încât cartea se anunță în mod automat un succes pentru genul pe care îl reprezintă.
Cu siguranță am citit mai mult decât am trăit. Și dacă tot cred că toate cărțile citite m-au făcut mai empatică, uite ce am înțeles eu despre iubire (whatever that means).
O carte despre violență, contextul social al anilor ’90, tranziția postcomunistă din România și unul dintre romanele cu cele mai brutale începuturi pe care am avut ocazia să le citesc.
Da, în ciuda aparentei simplități, aceasta este o carte dureroasă. Și da, o să o citiți cu un gol în stomac, dar așa cum am mai spus, literatura nu trebuie să fie întotdeauna confortabilă.
O carte cu un fir narativ ușor scandalos, ce arată cum și din punct de vedere tematic, opera Hortensiei a introdus în literatura română cazuri atipice, aflate în afara normelor sociale.
Raluca a scris o carte în care realitatea se simte ca o ficțiune; poate de la emoția pe care o folosește atunci când evocă anumite momente din copilărie, mărturisind cu simplitate că universul ei era cartierul clujean Mănăștur.