Casa ei avea ochii mamei, mâinile mamei, casa ei devenise însăși mama și nu putea să o părăsească.
Aglaia a Vădănii – P. 39
Nu întâlnesc foarte des o carte în care coperta și conținutul să fie într-o simbioză perfectă. Pe principiul what you see is what you get, romanul Emiliei este frumos în exterior, dar și în interior. O carte călduță și luminoasă pentru care am așteptat o lună înainte să mă hotărăsc să scriu.
Nu îmi explic neapărat de ce, dar întotdeauna m-au atras cărțile în care pot să redescopăr cum este (sau era) viața la țară. Cel mai probabil pentru că am copilărit într-un astfel de mediu și am ocazia ca acum să citesc despre o realitate în care chiar am trăit. În copilărie mi-a fost dificil să văd și să înțeleg ce a însemnat viața la țară în anii 2000, așa că acum este ocazia perfectă să citesc și să fac asocieri cu propriile amintiri.
Aglaia a Vădănii este o imagine perfectă a satului moldovenesc din Republica Moldova, de la sfârșitul secolului XX. Protagonista romanului este Aglaia, o femeie care pare să colecționeze toate greutățile vieții. Aglaia crește mai mult fără părinți, iar în adolescență hotărăște să se căsătorească cu Gheorghe. Au împreună cinci copii, muncesc și își doresc să își construiască o casă. Visul se destramă atunci când soțul o părăsește pentru că viața este prea grea și își dorește ceva mai bun. Aglaia continuă să își crească copiii singură, și dacă mă întrebați pe mine, acest lucru îi iese de minune.
Ce nu m-a convins neapărat la carte este chiar Aglaia, dar sunt convinsă că este o chestie personală. Sunt un mare fan al personajelor feminine din cărți. De cele mai multe ori fie le plac foarte mult, fie mă îndrăgostesc complet de ele. Pentru mine Aglaia a fost mult, mult prea bună.
Bunătatea absolută de care dă dovadă o femeie care a trecut prin foametea din 1947, prin anii comunismului și războiul de la Nistru, modul în care se dedică celor cinci copii, uitând de sine, mereu lipsită de egoism. Toate par puțin cam prea ideale pentru mine. Totuși, îmi explic asta prin faptul că realitatea vieții la țară în Republica Moldova din acea perioadă însemna o luptă continuă, iar contemplatul și oportunitatea de a te gândi constant la ceea ce simți, reprezintă un lux pe care îl trăim astăzi; probabil că femeile aflate în situația Aglaiei nu aveau privilegiul de a se refugia în tot felul de trăiri.
Ce mi-a plăcut foarte mult la carte este modul simplu în care este scrisă. Nu înțeleg cum face autoarea ca lucruri atât de grele să fie atât de frumos spuse. Atmosfera este una atât de plăcută, încât m-am trezit de multe ori sperând că binele o să câștige. De câteva ori Emilia chiar mi-a lăsat satisfacția asta și trebuie să îi mulțumesc. M-a făcut să mă bucur ca un copil. Mi-a mai plăcut și să urmăresc evoluția copiilor, modul diferit în care cresc și valorile comune pe care le împart. Mi-au plăcut descrierile anumitor tradiții și faptul că viața era într-un fel grea, dar totuși simplă.
Per total, mi-a plăcut și cred că merită să fie citită. Așa că, citiți Aglaia a Vădănii și acordați-i o șansă Aglaiei să vă enerveze cu bunătatea ei.
