Sunt două reguli de bază în Ferentari – pe care le-am auzit repetate până la sațietate: prima e cam paranoică, să nu-ți dai numele real și mai ales să nu arăți buletinul nimănui (de altfel, toți se cunosc după porecle), iar a doua – să nu-ți dai adresa exactă și să nu bagi în casă oameni cunoscuți la o bere. Prima regulă am cam ignorat-o, însă de a doua m-am ținut.
Știu că va suna ca o tentativă de clickbait, dar nu este. Adrian Schiop este un scriitor român care și-a luat doctoratul în manele (doctorat publicat în 2017, la Editura Cartier sub titlul „Șmecherie și lume rea. Universul social al manelelor”). A scris mai multe cărți printre care: pe bune/pe invers (Polirom, 2004), Soldaţii. Poveste din Ferentari (Polirom, 2014), Să ne fie la toţi la fel de rău (Polirom, 2021).
În spatele autorului, stă un om cu o viață atât de interesantă, încât romanele nu aveau cum să nu reflecte măcar o mică parte din ea. Adrian Schiop a lucrat ca profesor de limba și literatura română, zugrav, jurnalist și, nu în ultimul rând, actor într-un film după propria sa carte, Soldaţii. Poveste din Ferentari. În 2009 s-a mutat în Ferentari pentru a documenta un posibil roman. Romanul nu a întârziat să apară și, cum era de așteptat, a fost comentat, contestat și lăudat. Adrian Schiop a adus la îndemâna tuturor o excursie fără riscuri, dar plină de culoare, prin Ferentari.
Soldaţii. Poveste din Ferentari este primul roman al autorului citit de mine, și bine am făcut că am început cu el. Autorul îl numește un roman de autoficțiune, împreună cu recomandarea ca fiecare să înțeleagă ce vrea din asta. În roman, un jurnalist cu înclinaţii homosexuale, lasă presa în urmă, se înscrie la un doctorat despre manele și se mută în Ferentari (sună cunoscut până aici, nu?).
În Ferentari îl cunoaște pe Alberto, un fost pușcăriaș cu care începe o relație nefericită. Pe Alberto, Adi, personajul-narator, îl descrie astfel: “Alberto arată într-adevăr fioros, cu voce răguşită şi groasă, o matahală care miroase a puşcărie, cu piramida nazală spartă ca foştii boxeri, tatuaj pe gît sau freză old school cu păr dat peste cap şi făcut cu ulei, ca mafioţii italieni; mă rog, poate asta nu e important, ci atitudinea de smardoi, de rîs spart care se poate converti impredictibil în furie“
Citit cu mintea deschisă, eu cred că romanul este formidabil. Dincolo de tema homosexualității, de limbajul brutal și licențios, autorul face din cartierul Ferentari un personaj în sine, viu și vibrant. El prezintă locul din interior, împreună cu psihologia și legile care îl guvernează. Nu judecă și nu condamnă comunitatea închisă și dură a unui cartier rău-famat, indiferent de depravarea și decăderea pe care o întâlnește acolo. Asta și pentru că, per total, romanul mi-a lăsat și un sentiment al sincerității relațiilor brutale dintre șmecherii și mafioții din Ferentari. Despre Alberto știm că “atunci cînd tristeţea devenea prea apăsătoare, venea înapoi în dormitor, unde eu frecam absent facebook-ul, şi se întindea în pat, zicînd nu mai pot de spate, fă-mi un masaj” – un gest de o naturalețe izbitoare.
Recomand și ecranizarea romanului, care a fost selectată pentru numeroase festivaluri de film europene. Eu nu aș rata pentru nimic în lume o carte atât de controversată, al cărei motto aparține, de altfel, lui Babi Minune. Așa că, nu uitați ca la următoarea comandă de cărți să puneți în coș și un autor român!
Pentru curioși: Șmecherie și lume rea. Doctoratul meu despre manele (găsiți aici abstractul lucrării și câteva informații)
Multă lume din Centru era curioasă de Ferentari, dar putini îndrăzneau să-l calce. Era, cum ar veni, terra incognita – bucureștenii aveau senzația că e la mama dracului, la ieșirea din oraș, deși era situat la două stații de metrou de Casa Poporului. Între cei care-și făceau curaj să vină-n cartier cei mai amuzanți erau bloggerii (minus Simona Rădoi, care locuia cu familia în Ferentari) – se aventurau cu bicicleta sau autobuzul prin zonă și se întorceau fie cu relatări sîngeroase despre drogați și blocuri căzute într-o rînă, fie cu imaginea unui loc cu cîrciumioare la șosea, oameni ospitalieri și chiloți puși la uscat pe gard.
