La o primă lectură, ai putea crede că această carte, spune povestea lui Firdaus, o femeie din Egipt condamnată la moarte pentru că a ucis un bărbat. Firdaus pare că este într-o competiție cu viața, care la fiecare pas îi pune piedici.
Tag: ce mai citim
Aveam în bibliotecă de ceva timp Oxigen și după îndelungi așteptări am decis să o citesc. Cartea este scrisă de un medic anestezist și prezintă experiența pe care Marie Heaton o are după ce nu reușește să salveze viața unui copil în sala de operații.
De-a lungul timpului am avut de foarte puține ori ocazia de a citi o carte care se concentrează asupra relației dintre două surori și acesta este lucrul care m-a atras cel mai mult la această carte. Mi-a plăcut modul în care cele două surori încearcă să se ajute, într-un mod stângaci.
Deși primele ei cărți au fost de poezii, prima mea întâlnire cu Ioana Nicolaie a fost prin intermediul romanului Cartea Reghinei. Ea rămâne pentru mine un poet care își scrie poeziile în proză și este, cu siguranță, printre autorii mei români preferați.
Cartea pornește de la o idee care mie nu încetează să îmi placă: adulți disfuncționali, relații toxice și măsura în care toate acestea sunt rezultatul unor copilării nefericite. Este prezentată povestea Alexei, o femeie care pe cât de bine se descurcă în plan profesional, pe atât de puțin reușește să stabilească relații sănătoase cu oamenii din jurul ei.
Antonella trage un semnal de alarmă; ea vorbește despre împăcarea cu un sine neacceptat și neînțeles de alții și o spune cu o voce puternică. Nu (se) plânge și nu încearcă să îți fure o lacrimă. În spatele ei nu cântă viori si nici nu se prezintă ca fiind o victimă.
Cred în faptul că dacă citești constant, modul în care îți alegi cărțile nu este deloc întâmplător. O să ajungi să alegi de fiecare dată cărțile de care ai nevoie în acel moment din viața ta. Când am citit Micuțele doamne, în schimb, mi-am dat seama că nu citesc această carte pentru mine de azi, ci pentru mine din trecut.
Am cumpărat Tăierea fecioarelor anul acesta pentru că îmi doream să mai descopăr încă un autor român. Am fost influențată și de faptul că Tatiana Țîbuleac este deja pe lista autorilor mei preferați, iar o parte din mine era deja convinsă că și Tatiana Niculescu o să îmi placă. Și nu m-am înșelat.
Sunt puține lucruri care mă entuziasmează mai mult decât așteptarea unei cărți. Sanatoriul a reușit să îmi creeze mari așteptări; nu atât cartea în sine sau autoarea, cât mai ales toate pozele din online. De obicei cărțile din colecția ARMADA nu m-au dezămăgit, așa că, iată încă un argument în favoarea marii așteptări.
Cred că este greu să îți placă Fata care citea în metrou, dacă nu iubești cărțile în general; și aici nu mă refer doar la a le citi, ci la a iubi să le vezi, să le ai în preajmă, să știi că dacă ai o carte la îndemână ești mai puțin singur. În al doilea rând, este o carte despre cărți. Cum ar putea un cititor să nu îndrăgească așa ceva?